Actualitate
Regulamentul UE privind reducerea emisiilor de metan ignoră industria de petrol și gaze românească
În absența unei abordări realiste și adaptate specificului fiecărei țări, există un risc major ca prezentul regulament privind emisiile de metan să devină o povară suplimentară și inutilă, afectând în cele din urmă de o manieră negativă consumatorii finali prin creșterile de preț pe care le aduce.
România are o situație unică în Europa prin faptul ca a început activitatea de exploatare a petrolului în anul 1857 și în 1909 a gazului, în condițiile în care în Europa de Vest aceste activități începeau după anii 1960. În aceste condiții, Regulamentul UE privind emisiile de metan trebuie să țină seama de realitățile românești, care nu au fost luate în considerare la primele 5 revizii din ultimii 2 ani, atrage atenția Asociația România Inteligentă (AEI).
Zeci de mii de sonde trebuie monitorizate
De la începerea exploatărilor, în România au fost forate până în prezent peste 70.000 de sonde, din care operaționale mai sunt circa 12.000, celelalte fiind abandonate. Această situație este unică în UE, neregăsindu-se nici sub aspectul numeric și nici sub aspectul vechimii zonei de up-stream oil&gas. Timpul, natura și activitățile antropice (agricultură, construcții civile sau industriale etc.) au șters definitiv multe din zonele în care odinioara, au existat sonde de gaze. În acest context, unicat la nivelul UE, abordarea în legislația europeană a detectării continue a emisiilor de metan, în mod similar și la nivelul țărilor care au forat în toată istoria lor 100 sau 1.000 de sonde (și aceste sonde sunt realizate în ultimii ani) și la nivelul celor care au forat 70.000 de sonde (unele forate în urmă cu 167 de ani) este incorectă, arată o analiză realizată de AEI. “În fapt, este o inițiativă de a determina reducerea activității de creștere a producției interne de gaze și mutarea activității operaționale și financiare în activități de tip fantomă în a monitoriza zeci de mii de foste sonde, unele dintre aceste nu doar că nu mai există, dar se găsesc sub unele construcții”, arată asociația.
Patru propuneri pentru regândirea Regulamentului UE
In acest context Asociația Energia Inteligentă a lansat campania ”Reducerea Emisiilor de Metan în mod responsabil” cu scopul de a trage un semnal de alarmă opiniei publice, autorităților, europarlamentarilor etc. asupra problemei grave cu care ne vom confrunta în viitor. Scopul campaniei este să abordăm o constrcuție corectă a legislației care să permită realizarea activităților fără a afecta nici o țară, mai ales dacă vorbim că această lege determină creșterea insecurității energetice și creșterea preturilor la consumatorul final. Toate aceste într-un moment în care UE încearcă să rezolve problema prețurilor mari din energiei și a securității aprovizionării cu gaze.
Prevenirea unei astfel de situații impune rediscutarea cel puțin a următoarelor 4 subiecte tratate de Regulamentul Emisiilor de Metan:
- Scoaterea sondelor abandonate din aria de aplicare a prevederilor Regulament.
- Creșterea limitelor de timp impuse pentru detectarea scurgerilor de metan și pentru efectuarea reparațiilor, ele fiind extrem de mici acum. De asemenea, se impune regândirea termenelor dintre două controale privind emisiile, care nu pot să fie realizate din considerente practice în România ținând seama de numărul mare de sonde existente.
- Extinderea termenelor impuse pentru măsuratori și verificări pentru a da posibilitatea unei țări cu zeci de mii de sonde să aibă capabilitatea fizică să fie și realizate aceste activități. Concret propunem extinderea termenelor de la 18 la 24 de luni pentru „Report quantification for all sources” și de la 24 la 36 de luni pentru „Report quantification for operated assets”.
- Limitările pentru operațiunile de ventilare și aerisiere ar trebui să țină cont de caracteristicile tehnice ale instalațiilor, unele dintre ele proiectate cu decenii bune în urmă, și nu de contextul arbitrar si nepractic, descris de actualul Regulament, ce face referire la parametri unor instalații de ultimă generație.