Reindustrializarea Europei, șansa nesperată primită de România

Pandemia, războiul din Ucraina, tensiunile din Orientul Mijlociu sau blocarea canalului Suez de o navă eșuată ne-au arătat în ultimii câțiva ani cât de dependent este continentul nostru de restul lumii. Iar asta a făcut, ca urmare a unor schimbări de abordare la nivel guvernamental sau pur și simplu din motive comerciale, ca tot mai multe fabrici sau centre logistice să se relocheze în Europa.

Firmele europene sunt mult mai dispuse să-și schimbe locurile de unde operează în următorii cinci ani decât au făcut-o în precedenții cinci ani, arată datele unui studiu al Băncii Centrale Europene. „Numărul celor care iau în calcul să-și mute producția în afara UE este, totuși, încă mai mare decât al celor care planifică mutarea în interiorul Uniunii. Pe de altă parte, un număr în creștere de companii spun că se așteaptă să-și relocheze producția mai aproape din punct de vedere geografic de locul final de producție ori de vânzare (ceea ce se numește «nearshoring»), să-și diversifice producția în mai multe state sau, a treia variantă, să-și relocheze producția mai aproape din punct de vedere politic de locul final de producție ori de vânzare (ceea ce se numește „friendshoring”)”, se precizează în analiza BCE. 

Același studiu arată că dacă nearshoring-ul era un fenomen deja destul de comun, care este acum de așteptat să se amplifice, friendshoring-ul nu era așa de evident în trecut (cu doar 11% din firme practicându-l în ultimii cinci ani), dar va deveni mult mai uzual în viitorul cincinal (42% din companiile chestionate gândindu-se serios la această strategie).

Tendința de a aduce producția acasă sau măcar de a o muta în state prietene, unde regulile se aplică mai strict și libertatea și demnitatea umane sunt respectate, va fi cel mai probabil accentuată de aprobarea, în aprilie 2024, a unei directive europene prin care marile companii sunt obligate să prevină și să remedieze orice abuz la adresa drepturilor omului și a mediului în lanțurile lor globale de aprovizionare.

Dincolo de legislația menită să asigure că regulile europene sunt respectate și de furnizorii externi, există, se pare, și discuții neoficiale prin care UE încearcă să convingă marile companii să abandoneze state-problemă, ca Rusia, Myanmar sau chiar China, dar și numeroase cazuri în care se aprobă ajutoare de stat pentru relocări sau pentru investiții în zone strategice, cum ar fi baterii, semiconductori sau produse medicale. La începutul lunii iunie, de pildă, Comisia Europeană a aprobat un astfel de ajutor de stat, valorând nu mai puțin de două miliarde de euro, acordat de guvernul italian companiei STMicroelectronics. „Suma va fi utilizată pentru construcția și operarea unei fabrici de chip-uri în Catania, Sicilia. Măsura va întări securitatea europeană în zona de aprovizionare, reziliență și suveranitate digitală în ceea ce privește semiconductorii și tehnologiile aferente”, se arată în comunicatul emis de instituția de la Bruxelles.

Avantaje vizibile

Toate aceste tendințe și politici încep să se simtă și la nivel local. Raportul EMEA Nearshoring 2023 al companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield arată că Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv România, beneficiază în mod activ de relocarea unităților de producție din locații îndepărtate, precum Asia, mai aproape de piețele de consum. „Țările ECE – în special cele din UE – au atras investiții majore în producție în ultimii ani, în special pentru că oferă o diferență semnificativă de costuri față de locațiile din Europa de Vest, mai ales pentru forța de muncă. Acestea se află în apropierea piețelor de consum (și, prin urmare, se bucură de costuri de transport mai mici și timpi de livrare mai scurți), cu o infrastructură de transport bună. Și pentru că fac parte din UE sau sunt parte la acorduri de liber schimb între țări non-UE, mutarea mărfurilor din aceste țări înseamnă costuri sau limitări de import puține sau deloc”, precizează raportul.

Pe plan intern, spunea Andrei Brînzea, partener Land & Industrial Cushman & Wakefield Echinocțiu, nearshoring-ul, împreună cu alte decizii de investiții, a condus la creșterea semnificativă a cererii de spațiu de producție. „În 2022, comenzile venite din zona de producție au însumat aproape 10 milioane mp de spațiu, în creștere cu 27% față de 2017”, a dezvăluit el.

Din Rusia la Oradea

Finlandezii de la Nokian Tyres, de pildă, au anunțat încă din 2022 că își vor reloca producția din Rusia în România. Și e tot mai evident că au luat o decizie înțeleaptă, având în vedere tot mai desele probleme pe care le întâmpină firmele occidentale care s-au încăpățânat să rămână acolo (mergând până la confiscarea activelor, printre cele mai recente victime fiind OMV, Danone, Carlsberg, Commerzbank, AgroTerra sau Deutsche Bank).

Nokian va investi în total circa 650 de milioane de euro în noua fabrică de anvelope de la Oradea, cu circa o șesime din sumă fiind acoperită de un ajutor de stat. „Ajutorul de stat va fi acordat sub formă de grant și va avea o valoare de aproape 100 de milioane de euro, pe o perioadă de cinci ani, între 2023 și 2028. Capacitatea planificată de producție a noii unități este de șase milioane de anvelope pe an și aceasta va încorpora tehnologie de ultimă generație, ceea ce va include și avantaje legate de un nivel ridicat de automatizare și precizie”, declara la momentul aprobării sprijinului guvernamental purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru. În ciuda automatizării, fabrica va avea, totuși, 550 de angajați, circa 97% din ei fiind recrutați din zona Bihorului.

Investiții străine uriașe

Tot în 2022 japonezii de la Sumitomo (prezenți deja în țara noastră) anunțau că vor transfera din Ucraina în România și Maroc producția de cablaje pentru automobile. Măsura urma să coste peste 80 de milioane de euro. Asta în timp ce tot conflictul de peste graniță a dus la o creștere semnificativă a interesului pentru industria de apărare autohtonă, cu nume grele, precum Rheinmetall sau Beretta, investind deja sume importante aici.

Nu poate fi trecut cu vederea proiectul unei fabrici gigantice de celule pentru bateriile pentru vehicule electrice, care ar urma să fie ridicată la Galați de belgienii de la Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE). Conform ultimelor date disponibile, investitorii și autoritățile române încă nu găsiseră o sursă de finanțare certă pentru ajutorul de stat solicitat.

Totuși, deocamdată cel puțin, relocările din statele mai bogate ale Europei sau investițiile de tip greenfield par să fie încă mai numeroase decât mutările din afara continentului sau decât deciziile de investiții care au ales România ca urmare a considerentelor geo-strategice menționate mai sus. Astfel, francezii de la Michelin au dezvăluit că vor muta până la finalul acestui an la fabrica lor din Zalău o parte din producția realizată în prezent la Olsztyn, în Polonia, restul urmând să fie preluată de unitățile deținute în Spania și Italia. Decizia a fost luată ca urmare a procesului de retehnologizare a uzinei din Polonia. Germanii de la Hengst Filtration specializați în producția de filtre auto, au relocat și ei recent o fabrică din țara natală la Balș, în județul Olt, în timp ce în luna iunie De’Longhi urma să inaugureze o nouă fabrică în Satu Mare, după o investiție de 40 de milioane de euro. Unitatea, care trebuie să atingă 800 de angajați până la finele lui 2025, „va face din orașul de pe Someș cel mai mare hub de producție de mașini de cafea pentru în lume”, spunea primarul Gábor Kereskényi.

Una peste alta, mișcările din industria globală, fie că sunt născute din dorința de a scurta lanțurile de aprovizionare sau de a aduce producția mai aproape de piața de desfacere, fie că apar din încercarea de a reduce costurile, par să avantajeze țara noastră. Ceea ce ar putea face ca datele privind industria autohtonă să redevină pozitive după ce în ultimii doi-trei ani în acest sector s-au înregistrat unele scăderi (compensate, din fericire, de evoluția bună a altor domenii).