Finanțe personale
Relația cu banii: Ce fac greșit 70% dintre români
Relația cu banii este una dintre cele mai controversate și dificile relații pe care le avem de-a lungul vieții. Și de multe ori greșim în modul în care folosim banii și nu reușim să ne asigurăm fonduri de rezervă pentru cazurile de urgență. Nu este vorba de o educație financiară în sensul în care orice persoană să știe cum se calculează o dobândă bancară, ci de o relație pozitivă cu banii pe care îi câștigăm în fiecare lună și ce putem face cu ei.
Aceasta este și cauza pentru care orice schimbare semnificativă a situației financiar-bancare generale provoacă frisoane oamenilor. Situația financiară personală este cea mai mare grijă pe care o au românii, după cum arată studiul „Hunters 2023” realizat de Unlock Marketing Research. Mai exact, 44% dintre românii din zonele urbane sunt îngrijorați de posibilitatea apariției problemelor financiare, la fel de mulți precum cei îngrijorați de războiul din Ucraina. Studiul este reprezentativ la nivel național pentru populația din zonele urbane. Comparativ cu anul trecut când ponderea era de 46%, procentul este puțin mai mic, situație explicabilă prin faptul că anul acesta sistemul bancar pare a fi stabilizat în ceea ce privește dobânzile, iar inflația este în scădere.
Educația copiilor și sănătatea, atât mentală, cât și fizică, sunt următoarele îngrijorări de pe lista din studiu. „Pandemia a pus stop vieții așa cum o știam și a forțat oamenii să ia o pauză de introspecție și mulți au luat acest lucru ca pe o ocazie de a o lua de la capăt la nivel personal și de a-și reseta prioritățile”, explică Adina Vlad, Managing Partner la Unlock Market Research. Ea a arătat că oamenii au trecut, în ultimii ani, printr-o serie de crize, care nu s-au încheiat încă și care i-a obligat să își reevalueze inclusiv relația cu banii.
Un studiu al McKinsey și Panorama, „Românii și Banii”, împarte consumatorii în patru categorii în funcție de modul în care se raportează la bani. Categoria cu ponderea cea mai mare, de 31%, este cea a modului „Armonios”, cei care văd banii ca pe o resursă pentru o viață cât mai echilibrată. Aceștia iau decizii financiare sănătoase și au planuri coerente și pe termen lung. Este, practic, categoria de oameni suficient educați financiar, care au și fonduri financiare de rezervă și economii. Următoarea categorie este cea a „Descucăreților”, adică persoanele pentru care banii sunt sursa pentru status social. Aceștia sunt predispuși la excese financiare și nu plănuiesc decât pe termen scurt, dar cumva „se descurcă”.
A treia categorie este cea a „Bon viveur”, adică a celor pentru care banii sunt un mijloc pentru o viață cât mai plăcută. Aceștia sunt încrezători în viitor și tind să aibă scopuri financiare concrete, dar au lacune în ceea ce privește bunele practici financiare și le lipsește viziunea pe termen lung. Spre deosebire de aceștia, mai avem o categorie, cea a „Disciplinaților”, adică a celor pentru care banii sunt un scop, o plasă de siguranță și o sursă de reziliență. Ei sunt puțin dispuși să își asume riscuri, mai ales financiare, și tind să aibă planuri clare pe termen lung, inclusiv economii pentru pensie. Din păcate, sunt cei care țin banii „la saltea” sau în instrumente fără randament semnificativ.
Plan lunar de economisire
Ultimele trei categorii, care adună aproape 70% din populația urbană, au o nevoie evidentă de educație financiară de bază și de o planificare a bugetului lunar. „Deși a pune bani deoparte este considerată o idee bună, unii par să se blocheze în idei precum cea care spune că doar personalele care câștigă mulți bani pot economisi”, explică Adina Vlad, care arată și că este foarte important ca oamenii să înțeleagă că oricine poate economisi, chiar dacă este vorba de sume relativ mici. Obiceiul de a economisi o sumă de bani în fiecare lună este foarte important pentru o viață financiară sănătoasă.
Partea bună din prezent este că orice persoană își poate face un buget lunar care să includă și o parte de economisire cu ajutor specializat. Majoritatea băncilor oferă această posibilitate, trimit mailuri în care dau explicații legate de buget și economisire și invită clienții la discuții cu persoane specializate. Cea mai recentă inițiativă de acest gen a fost lansată de BCR, un „coaching financiar” prin care banca ajută clienții să înțeleagă mai bine care sunt cele mai bune metode de utilizare a banilor lunari pentru a-și atinge obiectivele pe termen scurt (casă, mașină etc.), dar și cele pe termen lung (economii pentru copii, pensie etc.)
„Noi credem că banca nu mai trebuie să fie acel loc în care vii doar să plătești facturi sau să depui bani în contul tău. Ci spațiul din care obții idei despre cum îți schimbi viața, cum ți-o transformi în mai bine pentru tine și cei dragi. Încurajăm dialogul financiar, în locul celui comercial”, spune Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking la BCR. Conform datelor băncii, de la începutul anului și până acum au beneficiat de o discuții și planificări bugetare 130.000 de persoane, iar dintre aceștia mai mult de jumătate și-au propus crearea unui fond de urgență sau un produs de economisire lunar. De asemenea, 22% au anunțat că își vor crește și diversifica investițiile.