Tehnologie

Republica Moldova și UE elimină taxele de roaming, de la 1 ianuarie

Posted on

Cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în Uniunea Europeană, precum și cetățenii UE care vizitează Moldova, pot utiliza, din 1 ianuarie 2026, serviciile de telefonie mobilă, la aceleași tarife ca acasă, informează Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a Republicii Moldova, într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Potrivit instituției, noul acord ‘Roam Like at Home’ (RLAH) înseamnă că apelurile, SMS-urile și internetul mobil nu vor mai costa extra în roaming.

Astfel, comunicarea va fi mai ușoară și mai ieftină, iar accesul la servicii digitale în străinătate – mai simplu și mai sigur.

‘Acordul a fost posibil datorită cooperării strânse dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și arată progresul Moldovei în apropierea de standardele europene în domeniul telecomunicațiilor și al protecției consumatorilor. Prin eliminarea costurilor suplimentare de roaming, Moldova și UE devin și mai conectate – nu doar la nivel politic, ci și în viața de zi cu zi. Este un pas important, care aduce beneficii imediate oamenilor și mediului de afaceri’, se mai scrie în comunicat.

Operatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova vor adapta serviciile disponibile, la tarife similare cu cele naționale, pentru a putea călători fără griji în spațiul european, beneficiind de internet și apeluri mult mai accesibile.

Cele mai citite știri

Exit mobile version