Profil de antreprenor
Rețeta deserturilor profitabile se învață în familie
Un mic business de familie înființat în urmă cu mai bine de 30 de ani a devenit unul dintre cei mai mari producători din deserturi şi produse de patiserie din România. Datorită unei strategii de dezvoltare inspirate, Seneville, afacerea pe care David Alb a moștenit-o și pe care o conduce, se poate lăuda, de la an la an, cu creșteri exponențiale. Iar pasul următor este cucerirea Europei.
David Alb se află de peste un deceniu la cârma Senneville, business care i-a adus antreprenorului afaceri de peste 18,3 milioane de lei anul trecut, mai mult cu 81% față de nivelul din 2022. Creșterea accelerată a continuat și în acest an, pentru care estimările arată că, la nivel de grup, cifra de afaceri va ajunge la aproximativ 30 de milioane de lei. Toți acești bani se fac din deserturi şi produse de patiserie, care ajung în locațiile Seneville, la magazinele din România și din țările cu o mare diasporă românească, cât și în marile lanţuri de retail din ţară. Nivelul la care a ajuns businessul însă nu depășește deloc viziunea pe care bunicul lui David Alb a avut-o când a ales să aleagă calea antreprenoriatului. Era anul 1993, când bunicul său a hotătât să deschidă o brutărie. „Bunicul a vrut să-i pună un nume clasic, de tipul Gheorghe și Ana Pan (n.r. așa cum îi chema pe amândoi bunicii săi), însă cel mandatat să înregistreze la Registrul Comerțului denumirea, după trei încercări eșuate, a renunțat. Atunci, bunicul s-a dus acasă și a deschis un atlas de geografie. Acolo a găsit că într-o localitate din nordul Franței, Senneville, se afla o brutărie veche. A adăugat cuvântul Inter – firma se numește și astăzi Senneville Inter SRL – pentru că a crezut că va ajunge internațională”, povestește David Alb. Având ca punct de plecare Timișoara și ajuns deja la cea de-a treia generație, businessul de familie este prezent acolo unde și-a dorit fondatorul. Dar nu cu pâine, ci cu dulciuri. De mai bine de un deceniu, de când David Alb a preluat frâiele afacerii, a început și producția de prăjituri. „Asta, după ce am găsit mai mulți specialiști români, reîntorși în țară după 15 ani de practică la cel mai înalt nivel în Franța și Maroc”, își explică antreprenorul alegerea. Așa că, după un timp, a renunțat la producția de pâine pentru a se concentra pe acele produse care le-au plăcut clienților cel mai mult: dulciurile.
Creștere savuroasă
În ultimii doi ani, antreprenorul, al cărui business era bine cunoscut în Banat și în Ardeal, a reușit să crească acoperirea națională cu livrări în zone geografice noi, cum ar fi regiunea Moldova. „Focusul nostru este pe extinderea relațiilor comerciale cu segmentele B2B naționale și internaționale. În acest sens, am început dezvoltarea unei noi facilități de producție capabilă să susțină nevoile specifice ale clienților din retail, Horeca, comerț tradițional”, spune antreprenorul. În același timp, compania a fost prezentă la numeroase târguri de export cu cele trei branduri din portofoliu – Arca (deserturi tradiționale românești), Senneville și Arca Natural (deserturi sănătoase, vegane, proteice, low sugar) – pentru a-și extinde parteneriatele globale cu distribuitori și retaileri internaționali. Până de curând, compania Senneville exporta exclusiv către parteneri din Diaspora, magazine și depozite specializate. „Experiența mea din anul 2024 îmi confirmă potențialul mare pe care antreprenorii îl au la export, iar internaționalizarea firmelor poate fi susținută prin susținerea producătorilor din industria alimentară care investesc în inovație”, este convins David Alb. La ora actuală, exporturile încă sunt în fază incipientă, însă, odată cu inaugurarea celei de-a doua fabrici, planul lor de business se bazează pe faptul că 50% din cifra de afaceri va fi din export. Iar, dacă la Senneville lucrează în prezent 70 de angajați, numărul acestora urmează să crească semnificativ. „Noi, la Senneville, investim în prezent în orașul Călan, județul Hunedoara, în două fabrici: o unitate producție pentru produse refrigerate, cu produse ambalate în atmosferă controlată; a doua fabrică, specializată în produse congelate, cu produse diverse, de la felii individuale la torturi și clătite”, spune antreprenorul, care își propune să înceapă în luna februarie „construcția efectivă” a fabricii din Călan. Investuiția este realizată cu ajutorul fondurilor europene, iar tehnologiile alese sunt de ultimă generație. Astfel, datorită liniilor automatizate, noua fabrică le va oferi o capacitate de producție de până la 8-10 ori față de cea de acum. „În plus, noua investiție ne va permite și dezvoltarea unor sortimente complet noi față de ceea ce avem în acest moment, cum ar fi producția și lansarea unor produse dulci congelate. Vizăm dezvoltarea a noi segmente și noi parteneriate în plan extern. Ne dorim să ne dezvoltăm pe piața europeană, pe cea din Orientul Mijlociu și din Statele Unite ale Americii”, anunță antreprenorul.
David Alb are studii juridice. Dacă inițial și-a început cariera în vânzări, ulterior a trecut la publicitate și, de-a lungul timpului, a ocupat diverse funcţii de conducere, care au presupus coordonarea de echipe – uneori de peste 100 de oameni. De mai bine de zece ani activează în industria alimentară. „Obiectivul pentru 2025 este să transformăm Senneville în liderul pieţei de deserturi fresh din România, atât ca volum, cât şi ca cifră de afaceri. Dorinţa mea este să contribui la transformarea pieţei alimentare din România, de la una preponderent consumatoare de produse din import la una de producţie şi exportatoare. Pot face asta alături de echipa mea prin promovarea şi aducerea produselor româneşti tradiţionale şi a altor deserturi internaţionale produse în România cât mai aproape de consumatorul final, pe rafturile tuturor magazinelor”, încheie David Alb.