Rethink România: România pierde aproape un milion de elevi în două decenii

În următorul deceniu, la fiecare 100 de persoane care împlinesc 65 de ani vor ajunge la vârsta de 20 de ani doar 87 de tineri. În deceniul următor, raportul va coborî la 65 la 100. În paralel, o pondere tot mai mare a pensiilor aflate în plată este acoperită din contribuțiile unui număr tot mai mic de persoane, concentrate în câțiva poli de dezvoltare, potrivit datelor prezentate de Robert Santa, Chief Research Officer al Rethink România, în cadrul Summitului Rethink. România se confruntă cu o presiune demografică ce va pune la încercare sustenabilitatea modelului său social și economic. Infrastructura publică, piața muncii și sistemul de pensii trebuie să răspundă nevoilor unei populații în schimbare, în condițiile în care numărul copiilor scade, iar generațiile numeroase se apropie de vârsta pensionării. Una dintre cele mai relevante tendințe prezentate de Robert Șanta este reducerea populației școlare. Numărul elevilor din învățământul preuniversitar a scăzut de la 3,85 milioane în 2003 la 2,88 milioane în 2024, un declin de aproximativ 25% în două decenii. Asta înseamnă aproape un milion de elevi în minus, cu implicații directe asupra modului în care sunt organizate și finanțate școlile și asupra disponibilității viitoarei forțe de muncă. Toate aceste evoluții survin pe fondul unor schimbări radicale de model economic, alimentate de apariția AI și de o nevoie imperativă de asigurare a autonomiei strategice.

Mai puțini tineri intră pe piața muncii decât oameni care se apropie de pensionare

Dezechilibrul generațional va deveni și mai vizibil în următoarele două decenii. Potrivit cifrelor prezentate în studiu, în perioada 2026–2035 vor ajunge la vârsta de 20 de ani aproximativ 2,14 milioane de persoane, în timp ce 2,46 milioane vor împlini 65 de ani. În intervalul 2036–2045, diferența se accentuează: mai puțin de 1,90 milioane de persoane vor ajunge la 20 de ani, comparativ cu 2,94 milioane care vor împlini 65 de ani. Cu alte cuvinte, România va avea tot mai puțini tineri care intră în viața activă și tot mai multe persoane care ajung la vârsta pensionării. Efectele se vor resimți atât pe piața muncii, cât și în finanțarea sistemelor publice și în structura consumului.

Pensii susținute de contribuabili din afara comunității

Prezentarea evidențiază și schimbarea structurii veniturilor gospodăriilor din comunitățile aflate în ritm accelerat de îmbătrânire și depopulare. Într-un ipotetic bloc de locuințe, situat într-un oraș industrial mediu, se observă schimbări radicale de la 1991 la 2026. Dacă în 1991 marea majoritate a banilor celor din bloc provenea din salarii, astăzi majoritatea provin din pensii. La nivel național, 95% din diferența dintre numărul de angajați și cel de pensionari provine din București-Ilfov, Cluj și Timiș. De altfel, aceste zone au cunoscut o explozie a numărului de locuri de muncă și oferă salarii mai mari decât în perioada tranziției sau comunismului. Acest exemplu ilustrează felul în care schimbările demografice transformă, la nivel teritorial, sursele veniturilor private.

Depopularea face infrastructura mai scumpă

O altă problemă identificată în prezentare este costul infrastructurii construite pentru o populație mai numeroasă decât cea care o utilizează în prezent. Școlile, spitalele, rețelele de apă și infrastructura de transport au fost dimensionate pentru aproape 23 de milioane de locuitori. Pe măsură ce populația scade și se concentrează în anumite centre urbane, costurile fixe ale acestor sisteme trebuie susținute de un număr mai mic de utilizatori. Potrivit proiecției demografice citate în prezentare, populația României, de aproximativ 19 milioane în prezent, ar putea scădea sub 14 milioane în 2070. În plus, în 2025 s-au înregistrat 145.700 de nașteri, cel mai mic număr din 1930, conform datelor prezentate.

Migrația internă schimbă și harta oportunităților economice

Prezentarea propune și un scenariu ipotetic, bazat pe date reale: cum se schimbă viața a doi profesioniști originari din Petroșani, mutați la Cluj pentru studii și carieră? Claudiu, angajat în IT, ar avea un salariu net de 12.500 de lei, iar Romina, project manager într-un institut de cercetare, ar câștiga 12.000 de lei net. Mutarea la Cluj le-ar aduce venituri lunare cu mii de lei peste potențialul de câștig din Petroșani, în timp ce, pentru doi salariați mai apropiați de medie, diferența ar fi de circa 3.000 de lei. Avantajul salarial vine însă cu un cost important al locuirii. Cei doi ar cumpăra un apartament cu trei camere în Cluj pentru 175.000 de euro, cu 120.000 de euro mai mult decât ar costa unul comparabil în Petroșani. Diferența de preț, inclusiv dobânda creditului, echivalează cu 72 de luni din avantajul salarial nominal obținut prin mutare. Simularea ilustrează o altă dimensiune a transformărilor demografice: migrația către centrele economice mai dezvoltate poate crește veniturile individuale, dar adâncește diferențele dintre regiuni și ridică prețul locuirii în orașele care atrag forță de muncă.

O problemă demografică, dar și una de organizare economică

Datele prezentate la Summitul Rethink indică o provocare care depășește evoluția numărului de locuitori. România trebuie să găsească o modalitate de a-și adapta infrastructura, serviciile publice și mecanismele de finanțare la o populație mai redusă și mai îmbătrânită. Scăderea numărului de tineri, creșterea ponderii pensionarilor (dintre care o minoritate privilegiată câștigă de multe ori mai mult decât un salariat mediu) și concentrarea oportunităților economice în câteva centre urbane pot amplifica presiunea asupra sistemelor publice și diferențele dintre regiuni.

Investițiile trebuie parțial redirecționate spre zonele suburbane din jurul marilor orașe, care în prezent nu au servicii de bază precum școli, clinici sau trenuri suburbane și rămân izolate, cu o mobilitate dependentă de un trafic sufocat.

Per ansamblu, este importantă raționalizarea modului în care statul cheltuie banii. Investițiile „pe baroneală” nu generează creștere economică reală, irosesc banul public, produc „elefanți albi” și nu contribuie la temperarea declinului demografic. O comunitate cu trei decese la o naștere nu va fi, cu rare excepții, revitalizată de un drum în plus, o autostradă în proximitate sau un stadion nou de fotbal. Pentru ca modelul social românesc, cu pensii, alocații, sistem public de sănătate și educație gratuită, să poată continua sau să fie îmbunătățit, statul trebuie să țină cont de cum arată România reală pe hărțile actuale.