Tehnologie
Reuters: Sam Altman, demis la câteva zile după ce cercetătorii de la OpenAI avertizaseră CA despre o descoperire ce ar putea ameninţa omenirea
Înainte de cele patru zile de exilare a directorului general al OpenAI, Sam Altman, mai mulţi cercetători din cadrul personalului startup-ului au scris o scrisoare către Consiliul de Administraţie în care avertizau asupra unei descoperiri puternice în materie de inteligenţă artificială despre care au spus că ar putea ameninţa omenirea, au declarat pentru Reuters două persoane familiarizate cu acest subiect.
Scrisoarea şi algoritmul de inteligenţă artificială au fost evoluţii cheie înainte de înlăturarea lui Altman de către Consiliul de Administraţie, au spus cele două surse.
Sursele Reuters au spus că scrisoarea a fost un factor dintr-o listă mai lungă de nemulţumiri ale Consiliului de Administraţie care au dus la concedierea lui Altman, considerat copilul teribil al inteligenţiei artificiale, printre care se numără preocupări legate de comercializarea progreselor înainte de a înţelege consecinţele.
Înainte de revenirea sa triumfală, care s-a întâmplat marţi seara, peste 700 de angajaţi au ameninţat că vor demisiona şi se vor alătura Microsoft – susţinătorul lui Altman – în semn de solidaritate cu liderul lor concediat.
După ce a fost contactat de Reuters, OpenAI, care a refuzat să comenteze, a recunoscut într-un mesaj intern adresat personalului un proiect numit Q* şi o scrisoare adresată Consiliului înainte de evenimentele din weekend, a declarat una dintre persoane. Un purtător de cuvânt al OpenAI a declarat că mesajul, trimis de Mira Murati, un director cu vechime, a alertat personalul cu privire la anumite articole din presă, fără a comenta acurateţea acestora.
Unele persoane de la OpenAI cred că Q* (pronunţat Q-Star) ar putea fi o descoperire în căutarea de către startup a ceea ce este cunoscut sub numele de inteligenţă artificială generală (AGI), a declarat pentru Reuters una dintre surse. OpenAI defineşte AGI ca fiind sisteme autonome ce depăşesc oamenii în majoritatea sarcinilor valoroase din punct de vedere economic.
Având în vedere resursele vaste de calcul, noul model a fost capabil să rezolve anumite probleme matematice, a declarat sub rezerva anonimatului sursa Reuters. Cu toate că efectua doar calcule matematice la nivelul elevilor de şcoală primară, faptul că a reuşit astfel de teste i-a făcut pe cercetători să fie foarte optimişti cu privire la viitorul succes al Q*, a mai spus sursa.
Cercetătorii consideră că matematica este o frontieră a dezvoltării inteligenţei artificiale generative. În prezent, inteligenţa artificială generativă este bună la scriere şi la traducerea limbilor străine prin prezicerea statistică a următorului cuvânt, iar răspunsurile la aceeaşi întrebare pot varia foarte mult. Dar cucerirea abilităţii de a face matematică – unde există un singur răspuns corect – presupune că IA ar avea capacităţi mai mari de raţionament, asemănătoare cu inteligenţa umană. Acest lucru ar putea fi aplicat, de exemplu, la cercetări ştiinţifice noi, consideră cercetătorii din domeniul IA.
Spre deosebire de un calculator care poate rezolva un număr limitat de operaţii, AGI poate generaliza, învăţa şi înţelege.
În scrisoarea lor către Consiliu, cercetătorii au semnalat probele de inteligenţă artificială şi potenţialul pericol, au declarat sursele, fără a preciza care sunt îngrijorările exacte legate de siguranţă semnalate în scrisoare. Există de mult timp discuţii în rândul informaticienilor cu privire la pericolul reprezentat de maşinile foarte inteligente, de exemplu dacă acestea ar putea decide că distrugerea umanităţii este în interesul lor.
Semnatarii scrisorii au semnalat, de asemenea, activitatea unei echipe de „cercetători în domeniul inteligenţei artificiale”, a cărei existenţă a fost confirmată de mai multe surse. Grupul, format prin combinarea echipelor anterioare de la „Code Gen” şi „Math Gen”, explora modul de optimizare a modelelor de inteligenţă artificială existente pentru a le îmbunătăţi raţionamentul şi, în cele din urmă, pentru a efectua lucrări ştiinţifice, a declarat una dintre persoane.
Altman a condus eforturile pentru a face din ChatGPT una dintre aplicaţiile software cu cea mai rapidă creştere din istorie şi a atras investiţiile necesare – şi resursele de calcul – de la Microsoft, pentru a se apropia de AGI. Pe lângă faptul că a anunţat o serie de noi instrumente în cadrul unei demonstraţii în această lună, Altman a anunţat săptămâna trecută, în cadrul summitului APEC din San Francisco, că, în opinia sa, se întrezăresc progrese majore. „De patru ori în istoria OpenAI, cea mai recentă dată chiar în ultimele două săptămâni, am reuşit să fiu prezent în sală atunci când dăm la o parte vălul ignoranţei şi împingem frontiera descoperirii, iar a face acest lucru este o onoare profesională de neuitat”, a declarat el la summitul APEC.
O zi mai târziu, Consiliul de Administraţie l-a concediat pe Altman.