Actualitate
România a exportat, în primele 4 luni, cereale și preparate pe bază de cereale în valoare de aproape 1,1 miliarde de euro
România a exportat, în primele patru luni din 2025, cereale și preparate pe bază de cereale în sumă de 1,084 miliarde euro, cu 12,1% mai puțin comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
În perioada menționată, importurile de cereale și preparate pe bază de cereale au totalizat 542,3 milioane de euro (plus 2,12%, comparativ cu primele patru luni din 2024), rezultând un excedent pe acest segment de 541,8 milioane de euro.
Potrivit INS, în perioada ianuarie – aprilie 2025, România a exportat grâu și meslin (amestec de grâu și secară, n.r.) în valoare de 488,4 milioane de euro și porumb în cuantum de 331,8 milioane de euro.
Exporturile de cereale în țările Uniunii Europene (UE) s-au ridicat la 333,9 milioane de euro, cele mai mari fiind în Italia (104,4 milioane de euro), Spania (43,4 milioane de euro), Polonia (28,4 milioane euro) și Bulgaria (27,7 milioane de euro).
Importurile din țările UE au însumat 173,5 milioane de euro, cele mai mari din Bulgaria (87,8 milioane de euro), Ungaria (31,8 milioane de euro) și Franța (28,5 milioane de euro).