Analize

România ar putea adăuga 24 miliarde euro la PIB dacă procentul femeilor pe piaţa muncii ar urca la 52%

Posted on

Foto: iStock

România ar putea adăuga, în fiecare an, 8,7% la PIB, respectiv aproximativ 24 miliarde de euro, dacă procentul femeilor pe piaţa muncii din România ar urca la 52%, potrivit unei analize citate într-un comunicat transmis de Kaufland.

„Femeile reprezintă, în prezent, 49% din totalul pieţei muncii din România, potrivit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. O analiză McKinsey arată că, dacă procentul ar ajunge la 52%, România ar putea adăuga, în fiecare an, 8,7% la PIB, adică aproximativ 24 miliarde de euro. În acest context, Kaufland România îşi consolidează angajamentul faţă de egalitatea de gen şi vizează creşterea numărului de angajate în situaţii vulnerabile sau cu dizabilităţi, precum şi în poziţii de conducere. Unul dintre cei mai mari retaileri se alătură mişcării sociale #WeAreHalf, lansate de către Asociaţia Solidaritate şi Egalitate. Obiectivul acesteia este creşterea cu 25%, în următorii doi, ani a gradului de conştientizare privind inegalitatea de gen în România, prin campanii de informare şi educaţie”, se arată în comunicatul citat.

Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România, a arătat, în context, că deşi populaţia majoritară este feminină (peste 51%), situaţia se inversează în ceea ce priveşte rata de angajare, unde bărbaţii sunt majoritari.

„În Kaufland România, datele se aliniază cu procentele populaţiei, pentru că peste 73% din totalul angajaţilor sunt femei şi peste 50% din poziţiile de conducere sunt ocupate tot de femei. Având un rol semnificativ în peisajul economic al României, considerăm că responsabilitatea noastră se extinde dincolo de limitele companiei, motiv pentru care ne-am implicat în creşterea conştientizării pe tema egalităţii de gen. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am alăturat iniţiativei #WeAreHalf. La rândul meu, ca femeie, simt nevoia să susţin astfel de cauze, care fac societatea românească un loc mai prosper şi mai echitabil pentru toţi cetăţenii săi, indiferent de gen”, a declarat Estera Anghelescu, citată în comunicat.

Potrivit sursei, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte egalitatea de gen, conform datelor din 2022 ale Institutului European pentru Egalitatea de Gen, transmise de Banca Mondială.

În aceste condiţii, Asociaţia Solidaritate şi Egalitate a pornit, în urmă cu un an, o campanie de informare, educare şi sprijin al femeilor.

„WeAreHalf nu este doar o provocare adresată femeilor. Egalitatea de gen, sau mai degrabă lipsa ei, afectează întreaga comunitate. Participarea activă a femeilor în economie nu doar ar întări coeziunea societăţii, ci ar reduce semnificativ fenomenele de violenţă. Am dat glas acestei mişcări în martie 2023, iar anul acesta, cu ajutorul Kaufland România, vrem să ajungem cu mesajul nostru în cât mai multe oraşe din ţară, în care să punem în valoare femei cu potenţial. În plus, ne dorim să le oferim o platformă extinsă prin care pot să participe activ la schimbarea stereotipurilor şi la promovarea egalităţii de şanse”, a subliniat Mihaela Raluca Tudor, fondatoarea Asociaţiei Solidaritate şi Egalitate.

Prin această colaborare extinsă, campania aduce în prim-plan poveştile impresionante ale femeilor care au obţinut realizări notabile în comunităţile lor şi le încurajează să devină modele pentru întreaga societate.

Mişcarea socială WeAreHalf a fost lansată în 2023 de către Asociaţia Solidaritate şi Egalitate şi este menită să atragă atenţia asupra inegalităţii de gen care persistă în multiple forme la nivelul societăţii. Obiectivul mişcării este creşterea cu 25% în următorii doi ani a gradului de conştientizare privind inegalitatea de gen în România, prin campanii de informare şi educaţie.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 ţări, 155.000 de angajaţi şi o reţea de 177 de magazine în România.

Cele mai citite știri

Exit mobile version