Actualitate
România are un potenţial masiv pentru investiţiile elveţiene
Companiile elveţiene sunt interesate să vină în România, în special pentru îmbunătăţirea calităţii materialului rulant pentru infrastructură feroviară, a transmis ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
„România are un potenţial masiv pentru investiţiile elveţiene. Am transmis interlocutorilor mei că ne dorim cele mai bune tehnologii şi produse pentru piaţa românească. Consider că, după 35 de ani, România şi românii merită să beneficieze de un transport feroviar de înaltă calitate. Am discutat astăzi, la Berna, despre aprofundarea cooperării în domeniul transporturilor, cu Guy Parmelin, coordonator al Departamentului Federal pentru Economie. Companiile elveţiene sunt interesate să vină în România, în special pentru îmbunătăţirea calităţii materialului rulant pentru infrastructură feroviară”, a scris Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Alături de consilierul federal Albert Rosti, şeful Departamentului Federal pentru Mediu, Transporturi, Energie şi Comunicaţii, şeful de la Transporturi a abordat subiecte ce ţin de modernizarea, sistematizarea şi automatizarea reţelei de cale ferată din România.
„În discuţiile cu Vincent Ducrot, director al Căilor Ferate Federale Elveţiene (SBB), ne-am arătat interesul pentru expertiza în optimizarea exploatării transportului feroviar. În Confederaţia Elveţiană sunt 40 de companii care lucrează în sistem integrat pentru deservirea pasagerilor, iar cu un singur bilet se poate călători oriunde în această ţară. Ne dorim un astfel de sistem şi în România! Nu în ultimul rând, am subliniat, în cadrul întrevederii cu Ignazio Cassis, şef al Departamentului Federal al Afacerilor Externe din Consiliului Federal al Confederaţiei Elveţiene, importanţa pe care România o acordă aderării la Spaţiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre, până la sfârşitul acestui an”, a adăugat ministrul.