Analize
România este a 15-a piaţă de desfacere a produselor agroalimentare italiene la nivel mondial
România este în prezent a 15-a piaţă de desfacere a produselor agroalimentare italiene la nivel mondial, fiind depăşită în Europa Centrală şi de Est doar de Polonia şi Grecia, potrivit datelor furnizate de ICE – Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior.
În 2023, România a importat produse agricole şi agroalimentare din Italia de peste 882 de milioane de euro, în creştere cu 14,2% faţă de anul precedent, circa 80% dintre acestea fiind produse alimentare prelucrate şi băuturi. Principalele produse alimentare italiene importate în România în 2023 au fost cele de panificaţie şi patiserie (111,7 milioane de euro), cafeaua (85,7 milioane euro), brânzeturile şi lactatele (83,3 milioane euro).
„Italia este lider pentru mai multe categorii merceologice importate în România, care reprezintă şi cele mai cumpărate produse italiene la nivel mondial, fiind prima ţară furnizoare de roşii conservate (cu o cotă de 70,1% din totalul importurilor româneşti de astfel de produse), vinuri (cu o cotă de 28,7%), ulei de măsline (cotă de 40,7%) şi paste făinoase (cota de 30,9%). Se situează pe locul 2 ca furnizor de cafea (cotă de 23,8%) şi pe locul 3 ca furnizor pentru produse din carne uscate şi conservate (prosciutti, speck, etc. – cotă de 16%), brânzeturi, lactate (cotă de 13,4%) şi produse de panificaţie şi patiserie (cotă de 12,1%)”, se menţionează în analiza ICE.
De asemenea, vinurile italiene sunt extrem de populare în România, în ultimii 5 ani importurile de spumante (inclusiv Prosecco) din Italia au crescut de 2,6 ori în valoare şi de 2,3 ori în cantitate, în timp ce importurile de vinuri liniştite îmbuteliate au crescut de 2,3 ori în valoare şi de 2,2 ori în cantitate. Din totalul vinurilor italiene importate în 2023, 54% a fost reprezentat de Prosecco şi spumante, iar 42% de vinuri liniştite îmbuteliate.
La rândul ei, anul trecut, România a exportat către Italia produse agricole şi alimentare în valoare de 952 milioane de euro, în scădere cu 6,2% faţă de 2022, Italia fiind prima ţară de destinaţie a exporturilor româneşti din această categorie (o treime dintre aceste exporturi reprezintă produse alimentare prelucrate şi băuturi). Cele mai exportate categorii de produse sunt: cereale, seminţe oleaginoase, tutun, grăsimi şi uleiuri animale şi vegetale, carne şi subproduse.
Potrivit sursei citate, Italia este unul dintre cei mai importanţi producători şi exportatori de vinuri la nivel mondial. În 2023, Italia a fost a doua ţară producătoare şi prima ţară exportatoare, cu o producţie de aproape o cincime din producţia mondială de vinuri şi cu peste 545 de soiuri de viţă-de-vie înregistrate (dintre care 350 soiuri roşii autohtone, fiind ţara cu cel mai mare număr de astfel de soiuri din întreaga lume), ceea ce demonstrează bogatul patrimoniu de biodiversitate pe care poate conta Italia şi care oferă în întreaga peninsulă vinuri locale de cea mai înaltă calitate, datorită unei tradiţii milenare.
„România este o piaţă de interes pentru Italia, motiv pentru care aproximativ 25 producători italieni de top participă weekendul acesta la salonul Gustul Italiei, din cadrul festivalului RO-Wine. La această ediţie, firmele italiene vor prezenta o selecţie diversă şi inovatoare de produse, de la vinuri la produse din peşte, fructe de mare şi produse vegetale în ulei sau sub vid, de la uleiuri de măsline extravirgine la snacks-uri şi paste făinoase, de la brânzeturi la cafea şi făină de porumb, atât produse convenţionale, cât şi ecologice. Totul într-o călătorie de la nordul spre sudul Italiei cu trecerea prin 12 din cele 20 de regiuni italiene: Abruzzo, Apulia, Campania, Friuli Venezia-Giulia, Lombardia, Marche, Piemont, Sardinia, Sicilia, Toscana, Trentino Alto-Adige, Veneto”, a declarat Micaela Soldini, director ICE Agenţia Italiană de Comerţ Exterior Bucureşti.
În acest weekend, între 24 şi 26 mai 2024, ICE – Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior, va organiza a treia ediţie a salonului Gustul Italiei, în cadrul festivalului internaţional RO-Wine, cu o selecţie de savori italiene şi vinuri de excepţie din diverse regiuni de renume, de la producători de top. Ca noutate, la aceasta ediţie, ICE Agenţia Bucureşti va organiza un Masterclass cu titlul „Cum să recunoşti un ulei de măsline de calitate”, susţinut de Edoardo Nati, expert Unaprol, Consortiul Cultivatorilor de Maslini din Italia care reuneşte peste 100.000 de companii si specialişti din filiera uleiului de măsline si formator la Fundatia Evoschool (centru de formare, promovare si valorizare culturala a uleiului de masline extravirgin).
Ediţia din acest an a Ro-Wine se va desfăşura în incinta Fratelli Studio din Bucureşti.
ICE este agenţia guvernamentală italiană care susţine promovarea, facilitarea şi dezvoltarea schimburilor comerciale între Italia şi restul lumii, sprijinind internaţionalizarea societăţilor italiene, îndeosebi a celor mici şi mijlocii, şi implementarea activităţii acestora pe pieţele externe, promovând totodată atragerea investiţiilor străine în Italia. Agenţia, constituită în 1926, are sediul central la Roma, un birou regional la Milano şi dispune de o reţea externă alcătuită din 87 de structuri operative în 74 de ţări. În România, este acreditat ca Secţia Promovare Schimburi a Ambasadei Italiei şi colaborează în strânsă sinergie cu aceasta.