Actualitate

România este codaşă în UE la ponderea tinerilor absolvenţi de învăţământ universitar

Posted on

Foto: iStock

Un procent de 42% din populaţia UE cu vârsta între 25 şi 34 de ani era absolventă de învăţământ universitar, însă la coada UE sunt două regiuni din România: Sud-Muntenia şi Sud-Est, unde ponderea tinerilor absolvenţi de învăţământ universitar era de 16%, respectiv 17%, arată datele publicate luni de Eurostat.

Dintre cele 240 de regiuni de dezvoltare din UE, pentru care sunt disponibile date, în anul 2022 erau 72 de regiuni (adică 30% din toate regiunile din UE) unde ponderea tinerilor absolvenţi de învăţâmânt universitar era mai mare decât obiectivul UE în acest domeniu, de 45%.

Cel mai bine la acest capitol stă regiunea care cuprinde capitala Lituaniei, unde 73,6% din tineri erau absolvenţi de învăţământ universitar, urmată de alte 11 regiuni unde cel puţin 60% din tineri erau erau absolvenţi de învăţământ universitar. Printre acestea se regăsesc regiunile din jurul capitalelor Franţei, Irlandei, Ţărilor de Jos, Poloniei, Ungariei, Suediei, Luxemburgului şi Danemarcei.

Eurostat precizează că multe dintre aceste regiuni atrag oameni înalt calificaţi, cel mai probabil datorită diferitelor oportunităţi educaţionale, de angajare şi de stil de viaţă pe care le oferă.

La polul opus sunt 17 regiuni unde mai puţin de un sfert dintre tinerii cu vârsta între 25 şi 34 de ani erau absolvenţi de învăţământ universitar în 2022. Printre acestea se regăsesc şapte din cele opt regiuni din România (excepţia fiind regiunea Bucureşti-Ilfov), trei regiuni din Ungaria, două regiuni din Bulgaria, o regiune din Cehia, trei regiuni din sudul Italiei şi regiunea Guyane (Franţa). Potrivit Eurostat, unele din aceste regiuni sunt caracterizate drept regiuni rurale/izolate cu un nivel redus de oportunităţi de angajare pentru persoanele cu înaltă calificare.

Cele mai citite știri

Exit mobile version