Actualitate

România, pe locul 11 în lume la engleză. Elevii își pot testa nivelul pe 19 noiembrie, la Cangurul Lingvist

Posted on

România este una dintre țările în care engleza se vorbește cel mai bine. În EF English Proficiency Index 2025, un clasament făcut pe baza testelor susținute de 2,2 milioane de adulți din 123 de țări și regiuni, România s-a clasat pe locul 11 în lume. Asta o plasează în categoria cu cel mai înalt nivel de competență.

Clasamentul EF măsoară însă nivelul adulților. Elevii au și ei ocazii să își verifice engleza în afara orelor de la școală. Una dintre ele este concursul internațional Cangurul Lingvist – Engleză, organizat de Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE). Noua ediție are loc pe 19 noiembrie, în 12 țări, potrivit organizatorilor, și este deschisă elevilor din clasele I–XII. Înscrierile prin școli se fac până pe 9 noiembrie, iar elevii care participă individual, online, se pot înscrie inclusiv în ziua concursului. Organizatorii spun că testul verifică mai mult decât vocabularul și regulile gramaticale. Exercițiile le cer elevilor să facă legături între informații, să identifice sensuri și să interpreteze texte. Unele întrebări includ și elemente de cultură și civilizație.

„A învăța o limbă străină nu înseamnă doar a memora cuvinte sau reguli gramaticale, ci a dobândi capacitatea de a înțelege lumea, de a interpreta informații și de a comunica dincolo de granițele propriei culturi. Prin Cangurul Lingvist – Engleză, ne dorim să le oferim elevilor o experiență de învățare care să le stimuleze curiozitatea, gândirea logică și încrederea în propriile capacități. Nu urmărim doar identificarea celor mai bune rezultate, ci și încurajarea fiecărui copil să își descopere potențialul și să privească învățarea ca pe o provocare care îi poate aduce satisfacție”, a declarat Boris Singer, fondatorul Asociației IDEE.

Reprezentanții asociației prezintă concursul și ca pe o alternativă la evaluarea de la școală, unde greșelile se văd în catalog. „Într-un sistem educațional în care copiii ajung adesea să asocieze evaluarea cu teama de a greși, cred că este important să le oferim și experiențe în care să își poată testa competențele fără presiunea unei note în catalog. Atunci când nu se tem că vor fi penalizați pentru fiecare greșeală, elevii pot avea curajul să gândească liber, să își folosească intuiția și chiar să obțină rezultate mai bune decât într-o evaluare obișnuită. Un răspuns greșit nu spune cât de capabil este un copil, la fel cum un punctaj bun nu îi definește valoarea. Ne dorim ca participarea la Cangurul să le arate elevilor că pot descoperi cât de multe știu atunci când evaluarea nu este privită ca o amenințare, ci ca o provocare”, a adăugat Bianca Dobrescu, responsabil comunicare și relații cu presa în cadrul Asociației IDEE.

Șase niveluri, alese după competențe

Fiecare participant își alege nivelul după cât de bine știe engleză, indiferent de clasa în care este. Cele șase niveluri sunt stabilite pe baza Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL), același sistem de niveluri (de la A1 la C2) folosit pentru a descrie competențele lingvistice în toată Europa:

  • Start (Pre-A1), recomandat pentru clasele I–II, cu 25 de întrebări;
  • Story (A1), pentru clasele III–IV, cu 30 de întrebări;
  • Joey (A1–A2), pentru clasele V–VI;
  • Wallaby (A2–B1), pentru clasele VII–VIII;
  • Grey Kangaroo (B1–B2), pentru clasele IX–X;
  • Red Kangaroo (B2–C1), pentru clasele XI–XII.

Ultimele patru niveluri au câte 50 de întrebări, dintre care se punctează cel mult 40. Potrivit regulamentului ediției din mai 2026, testul durează 60 de minute. La primele două niveluri, răspunsurile greșite nu se depunctează. La celelalte patru, fiecare răspuns greșit scade jumătate de punct, iar participanții primesc 10 puncte din oficiu.

La școală sau de acasă

În școli, de înscrierea elevilor și de organizarea concursului se ocupă profesorii sau responsabilii desemnați. Termenul-limită pentru aceste înscrieri este 9 noiembrie. Elevii care vor să participe individual se înscriu pe site-ul Editurii Sigma și dau testul online, pe platforma concursului. După test își pot vedea punctajul și răspunsurile, pot relua exercițiile și își pot descărca diploma de participare.

Primele concursuri Cangurul din România au fost organizate în 1994 de Editura Sigma și au fost de matematică aplicată. În 2024, varianta pentru limba engleză a ajuns la a 25-a ediție. Asociația IDEE, care organizează acum concursul, a fost înființată în 2007 și reunește profesori și cercetători din domeniul științelor educației.

Cele mai citite știri

Exit mobile version