Actualitate
România, pe primul loc în UE la costul finanțării datoriei publice
România continuă să aibă cel mai ridicat cost al datoriei publice din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. În 2025, costul mediu al datoriei guvernamentale a ajuns la 5,2%, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de anul anterior. La mare distanță urmează Polonia, cu 4,5%, în timp ce media multor state din vestul Europei rămâne sub 2%.
Potrivit Eurostat, România este și una dintre țările europene care se bazează cel mai mult pe împrumuturile în valută. La finalul anului 2025, 53% din datoria publică era denominată în monedă străină, fiind depășită în Uniunea Europeană doar de Bulgaria, unde ponderea ajunge la 75%.
În același timp, nivelul datoriei publice raportate la PIB a continuat să crească. Față de sfârșitul anului 2024, raportul datorie/PIB al României a avansat cu 4,5 puncte procentuale, una dintre cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană. Evoluția reflectă atât necesarul ridicat de finanțare al statului, cât și costurile tot mai mari la care România se împrumută de pe piețele financiare.
Datele Eurostat arată că majoritatea statelor membre au înregistrat fie o stagnare, fie o creștere ușoară a costului datoriei publice în ultimul an, însă România rămâne pe primul loc în Uniunea Europeană atât din perspectiva costului mediu al datoriei, cât și printre țările cu cea mai mare pondere a împrumuturilor în valută.