Actualitate

România susține acordul UE-Mercosur, dar cere garanții ferme pentru fermieri

România sprijină deschiderea piețelor externe în cadrul acordului dintre Uniunea Europeană și Mercosur, dar solicită mecanisme eficiente de protecție pentru sectoarele sensibile, în special zootehnia, a declarat marți Violeta Mușat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la o conferință de specialitate.

‘Astăzi vorbim despre sustenabilitate într-un context comercial global din ce în ce mai mare, iar acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur este fără îndoială unul dintre cele mai relevante dosare în această ecuație. Știm foarte bine că Uniunea Europeană este unul dintre cei mai mari exportatori agroalimentari din lume, iar România are un potențial agricol major și susține în principiu deschiderea piețelor externe. Însă, această deschidere a piețelor externe trebuie făcută cu reguli foarte clare pentru că fermierii europeni operează cele mai stricte standarde din lume și mă refer aici la: siguranță alimentară, trasabilitate, utilizarea substanțelor fitosanitare, bunăstarea animalelor, protecția mediului și reducerea emisiilor. Toate acestea presupun costuri suplimentare, investiții, adaptare tehnologică – și atunci este normal să apară întrebarea legitimă: Cum ne asigurăm că produsele importate respectă standarde comparabile? Sustenabilitatea nu poate fi aplicată selectiv doar pentru producătorii europeni’, a menționat Violeta Mușat, la Romanian Sustainability Forum, organizat de Financial Intelligence.

Potrivit acesteia, clauza de salvgardare trebuie să fie activată rapid, monitorizarea importurilor să fie transparentă, iar standardele sanitare și fitosanitare să fie aplicate riguros.

‘Acordul UE-Mercosur prevede contingente pentru anumite produse și avem carne de pasăre, carne de vită, zahăr, etanol și, din perspectivă macroeconomică, procentele ar părea cumva reduse la nivel european, însă impactul nu se distribuie uniform. Pentru anumite state membre și pentru anumite sectoare, în special zootehnia, presiunea concurențială este reală, iar România are un sector zootehnic care încă se consolidează cu investiții recente în procesare, în genetică și modernizare și, în acest context, poziția noastră este foarte clară. Orice acord comercial trebuie să includă mecanisme de protecție funcționale. Clauza de salvgardare trebuie să fie activată rapid, monitorizarea importurilor trebuie să fie transparentă, standardele sanitare și fitosanitare trebuie aplicate riguros’, a adăugat secretarul de stat.

În opinia sa, discuția despre Mercosur este și una despre mediu.

‘Uniunea Europeană impune fermierilor reducerea utilizării pesticidelor, protecția biodiversității, condiționalități de mediu în cadrul politicii agricole comune, cerințe stricte privind defrișările. Și, în acest context, este firesc ca cetățenii europeni și fermierii europeni să ceară garanții, pentru că produsele importate nu provin din practici care contravin de fapt acestor obiective’, a mai spus Violeta Mușat.

Ea consideră că este important să fie recunoscute și oportunitățile acordului Mercosur, în condițiile în care accesul la o piață de peste 250 de milioane de consumatori poate însemna investiții, parteneriate, însă ‘aceste parteneriate trebuie să fie valorificate doar dacă sectorul nostru rămâne competitiv și stabil’.

Prin urmare, competitivitatea de fapt nu înseamnă doar preț. Competitivitatea înseamnă calitate, siguranță alimentară, standarde ridicate și încredere, a mai spus secretarul de stat.

‘România investește masiv în procesare agroalimentară, în modernizarea fermelor și în consolidarea lanțurilor scurte de aprovizionare, de aceea poziția noastră este una echilibrată și responsabilă. Susținem dialogul comercial, susținem diversificarea relațiilor externe ale Uniunii Europene, dar solicităm garanții clare pentru sectoarele sensibile. Solicităm aplicarea riguroasă a standardelor sanitare și de mediu, solicităm mecanisme de intervenție rapidă în caz de dezechilibre majore pe piață. Este o abordare care protejează fermierii fără a izola economia europeană. Sustenabilitatea nu înseamnă închiderea frontierelor, dar nici nu poate să însemne vulnerabilizarea producătorilor, în condițiile în care ei respectă cele mai înalte standarde din lume’, a menționat Mușat.

‘Tocmai de aceea, acordul Mercosur este un test pentru capacitatea Uniunii Europene de a armoniza comerțul liber, protecția mediului, competitivitatea economică și securitatea alimentară. România susține o abordare echilibrată, va continua să contribuie activ la dezbaterea pe tema acordului UE-Mercosur, dar totodată țara noastră are un obiectiv foarte clar’, a precizat demnitarul.

Agricultura trebuie să rămână o agricultură puternică, competitivă, sustenabilă, dar în condiții de concurență loială, consideră aceasta.

‘Poziția Ministerului Agriculturii a fost întotdeauna aceeași și ne-o menținem în continuare. Noi niciodată nu am spus nu comerțului. Suntem deschiși pentru comerț, dar nu pentru dublu standard. Ne protejăm fermierii, protejăm consumatorii, cei 450 de milioane de consumatori din Uniunea Europeană, producem mâncare la standarde foarte înalte de calitate și, tocmai de aceea, acest acord UE-Mercosur a fost trimis către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a se vedea dacă într-adevăr respectă tratatele Uniunii Europene, dacă protejează fermierii europeni la standardele impuse de Uniunea Europeană și să nu producă dereglări majore în piață’, precizează Mușat.

Reprezentanta Ministerului Agriculturii susține că mecanismul privind clauza de salvgardare este destul de încetinit și trebuie găsite mecanisme pentru a nu se ajunge la dumping.

‘După ce a fost publicat acordul Mercosur, noi am cerut niște clauze și s-a introdus o clauză de salvgardare, dar este un mecanism destul de încetinit. Ca să aplic clauza de salvgardare este posibil ca eu deja să am o afectare majoră în piață, fermierii mei să fie afectați de intrarea în țara a acestor produse, putem ajunge la dumping – și atunci într-adevăr trebuie să găsim niște mecanisme de prevenire’, a adăugat Violeta Mușat.

Reprezentanți ai autorităților publice centrale, asociații de gestionare a deșeurilor și companii participă, marți, la o nouă ediție a evenimentului Romanian Sustainability Forum, organizat de Financial Intelligence.

Cele mai recente știri

To Top