Actualitate
România, țara din UE în care ouăle s-au scumpit cel mai mult în 2022
Preţul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 30% mai mare în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022, o creştere uşor peste media europeană fiind înregistrată în România, unde ouăle erau cu 33,7% mai scumpe, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Comparativ, în luna ianuarie 2022 faţă de luna ianuarie 2021, preţul ouălor în Uniunea Europeană a crescut cu 7%, iar în luna ianuarie 2021 faţă de luna ianuarie 2020 a crescut cu doar 1%.
În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri de preţuri la ouă s-au înregistrat în Cehia (cu un avans de 85% în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022), urmată de Ungaria (80%) şi Slovacia (79%). Cele mai mici creşteri au fost înregistrate în Germania şi Luxemburg (ambele cu 18%) şi Austria (19%).
România produce într-un an în jur de 5 miliarde și jumătate de ouă, potrivit Institutului Național de Statistică. Importăm însă multe ouă şi din Polonia, Bulgaria și Ungaria și exportăm din producția noastră preponderent spre Bulgaria, Italia și Germania. Anul trecut, România a exportat cea mai mare cantitate de ouă din ultimii 5 ani – aproape 20.000 de tone.