Actualitate

România, ţara UE cu cea mai redusă alocare bugetară pe persoană pentru cercetare şi dezvoltare experimentală, în 2023

Posted on

Foto: iStock

Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare şi dezvoltare experimentală (R&D) la nivelul UE s-au situat anul trecut la 275,6 euro pe persoană, o creştere de 53,3% faţă de 2013 (181 euro pe persoană), iar România a avut cea mai scăzută alocare bugetară pe persoană, conform datelor publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Cele mai ridicate alocări au fost înregistrate, în 2023, în Luxemburg (646,6 euro pe persoană), Danemarca (552,4 euro pe persoană) şi Germania (529,3 euro pe persoană). La polul pus, ţările membre UE cu cea mai scăzută alocare bugetară pentru cercetare şi dezvoltare experimentală au fost România (21,2 euro pe persoană), Bulgaria (33,1 euro pe persoană) şi Ungaria (48,1 euro pe persoană).

În 2023, alocările bugetare guvernamentale totale pentru R&D la nivelul UE s-au situat 123,684 miliarde de euro, echivalentul a 0,73% din PIB. Este o creştere de 5,3% faţă de 2022 (117,424 miliarde de euro) şi de 54,8% comparativ cu 2013 (79,886 miliarde de euro).

Între 2013 şi 2023, aproape toate guvernele UE au majorat alocările lor bugetare pentru R&D, cele mai mari creşteri creşteri procentuale fiind în Letonia (291%, de la 16 euro pe persoană în 2013 la 62,6 euro pe persoană în 2023), Polonia (147%, de la 37,8 euro la 93,3 euro) şi Bulgaria (133%, de la 14,2 euro la 33,1 euro). Singura ţară din UE care a raportat un declin de 28% a fost Ungaria (de la 66,9 euro la 48,1 euro).

Cele mai citite știri

Exit mobile version