România trebuie devină hub regional de business, susținut de fondurile de investiții

Am avut un an greu, în care politicienii s-au aflat în prim-plan, în care reformele au fost amânate, în care România a stagnat din toate punctele de vedere. A sosit momentul să trecem de la vorbe la fapte.

Timp de un an de zile, am fost asaltați de propuneri „reformiste”, de idei fanteziste, de soluții politicianiste, de multă gargară fără fond. Ne-a ajuns atâta demagogie. A sosit momentul faptelor.

Suntem oare capabili să schimbăm macazul, să ieșim din paradigma inflaționistă, din menghina deficitului bugetar uriaș, din dependența de împrumuturi? Este capabilă România să „răstoarne masa”, să se reinventeze și să devină un jucător activ în domeniul investițional, printr-un sistem fiscal favorabil, prin măsuri administrative menite să susțină economia?

Avem specialiștii capabili să rescrie destinul economic al acestei țări?

Spuneam, nu demult, cu ocazia Black Sea Forum, că România are toate șansele să revină în prim-plan, să devină, de exemplu, un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producției și al serviciilor transfrontaliere la Marea Neagră.

Potrivit unui studiu Frames, avem oportunitatea de a atrage investiții de aproape 50 de miliarde de euro în următorii 15 ani, în această regiune.

Cheia investițională o reprezintă dezvoltarea infrastructurii energetice și de parcuri industriale, cu oferte integrate de depozite, spații de producție, servicii, transport și conectivitate.

Pentru noi, situația de la Marea Neagră trebuie să devină o oportunitate, mai ales în contextul procesului de reconstrucție al Ucrainei, afacere evaluată la peste 500 de miliarde de dolari.

Spuneam, recent, într-un studiu Frames, că cele mai atractive zone investiționale sunt Portul Constanța, București/Ilfov și regiunea Centru și că numai zona de logistică (spații logistice și industriale) are șansele de a atrage investiții de 10 miliarde de euro în orizontul 2030.

Marea oportunitate la Marea Neagră, din punctul meu de vedere, o constituie energia, acolo unde investițiile estimate sunt de peste 40 de miliarde de euro, în toate segmentele: de la exploatarea gazelor din Marea Neagră, la potențialul eolian, solar și în zona de înmagazinare a acestor resurse esențiale pentru dezvoltarea economică în orizontul următorilor 20 de ani.

Vestea bună, în prezent, este că, așa cum estimam încă de acum câțiva ani, România poate deveni un jucător major în domeniul logisticii industriale în Europa, pe fondul schimbărilor fundamentale prin care trece economia globală, de la scurtarea lanțurilor de producție și aprovizionare, la focusul pe găsirea unor locații sigure, ferite de evenimente nedorite, precum războiul și schimbările climatice.

Avem deja aproape 9 milioane mp de spații industriale moderne, iar ritmul de construcție este unul record la nivel european.

Maersk, cel mai mare operator în transportul maritim de containere, anunța, recent, că România începe să crească ca destinație de nearshoring, adică relocarea producției, asta în contextul creșterii costurilor cu transportul, cauzate de întreruperea unor rute cheie. Din Constanța și pe Dunăre, mărfurile ar ajunge în Europa de Vest chiar și cu patru zile mai repede decât pe rutele marine prin nord.

Am mai spus, cu ocazia „The Black Sea Forum”, că încheierea războiului din Ucraina va aduce un sentiment de certitudine pentru investitori, confirmând că România este o zonă sigură de investiții și că umbrela NATO este un garant că țara noastră este „open for business”.

Pentru a ne atinge potențialul, avem nevoie de o accelerare a proiectelor de infrastructură, de la drumuri, la cale ferată, rețele electrice și de apă/canal, și de un cadru legislativ, mai ales fiscal, favorabil atragerii marilor investiții în zona Mării Negre.

Și mai avem nevoie de un lucru esențial – de un Cod Fiscal favorabil investițiilor, cu facilități pentru investitorii greenfield, pentru cei care aduc banii în această țară.

Avem nevoie, mai mult ca oricând, de o legislație favorabilă dezvoltării ecosistemului fondurilor de investiții, care să atragă capital și să susțină sectorul privat.

Un bun exemplu poate fi Fondul Proprietatea, care ar urma să se transforme într-un fond deschis, care să atragă investitori și să susțină business-urile cu potențial.

Sper ca, odată desemnat noul administrator, unul român, să vedem o altă strategie, focusată pe creșterea Fondului, nu pe lichidarea acestuia.

Avem nevoie de fonduri de investiții, de exemple de bune practici în domeniu, de dezvoltarea unei noi politici investiționale, menite să atragă investitorii de retail – și nu numai ei – în economia românească.

FP, în noua sa arhitectură, trebuie să devină un sprijin pentru mediul de afaceri românesc, pentru start-up-uri, pentru piața de capital, pentru ideea de susținere a business-ului cu potențial din alte surse decât cele bancare – scumpe, birocratice și focusate pe profitul imediat.

Avem nevoie de fonduri de investiții care să atragă capital, care să promoveze susținut businessurile românești, care să ofere predictibilitate financiară pe termen mediu și lung.

Pentru ca România să crească din punct de vedere economic, să își dezvolte ecosistemele de business, trebuie să ieșim din această zonă păguboasă – a mizei profitului pe termen scurt – și să construim pentru viitor.