Analize

România va funcţiona cu frâna de mână trasă, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025

Posted on

Economia trece printr-un amplu proces de restructurare, determinat de efectele creşterilor de taxe, ale inflaţiei, scăderii vânzărilor şi accentuării blocajului financiar iar România va funcţiona cu frâna de mână trasă în următorii doi ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025, consideră partenerul coordonator Sierra Quadrant, Ovidiu Neacşu.

„Aşa cum avertizam încă de acum 2 ani, restructurarea afacerilor va deveni cuvântul de ordine în business-ul românesc. Sunt sute de companii care au ales să îşi pregătească afacerile pentru vremuri de criză, să îşi reducă expunerile şi să caute soluţii financiare de backup în caz de nevoie. România va funcţiona, practic, cu frâna de mână trasă în următorii doi ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025”, a declarat Ovidiu Neacşu, într-un comunicat de presă.

Potrivit unei analize Sierra Quadrant, peste 16.000 de companii şi-au închis porţile în primele patru luni ale acestui an, cu aproape 3.000 mai multe decât în anul precedent.

„În primele patru luni din 2024 au fost dizolvate 16.153 de firme, faţă de 13.300 cu un an în urmă şi de 10.677 în 2012. Recordul precedent era înregistrat în 2016, cu 13.181 de companii dizolvate”, se precizează în comunicat.

Cele mai multe firme care au fost dizolvate în primele patru luni din acest an activau în comerţ şi servicii (4.389), urmate de cele din sectorul construcţiilor (1.662), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (1.572) şi industria prelucrătoare (1.403).

Marea lor majoritate sunt firme din sectorul IMM-urilor, puternic afectate de efectele inflaţiei, creşterilor de taxe şi ale scăderii consumului, precizează analiştii.

În topul domeniilor în care au fost dizolvate cele mai multe firme urmează sectorul transportului şi depozitării (1.202), informaţii şi comunicaţii (1.082), activităţi de servicii administrative (843) şi hoteluri şi restaurante (840).

Potrivit analiştilor companiei, nici la precedenta criză economică nu s-a înregistrat un asemenea număr de firme dizolvate, semn că încrederea investitorilor în dinamica economică este la un nivel foarte scăzut.

„Economia trece printr-un amplu proces de restructurare, determinat, în mare parte, de efectele creşterilor de taxe, ale inflaţiei, scăderii vânzărilor şi accentuării blocajului financiar”, a afirmat Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant, în comunicat.

Dacă dinamica dizolvărilor de firme din primele 4 luni se va menţine şi în lunile următoare, nu este exclus ca numărul firmelor ieşite din peisajul economic să se apropie de pragul de 50.000, faţă de 39.031 în 2023, subliniază sursa citată.

Mai mult, datele de la Registrul Comerţului indică un număr total de 58.899 de firme aflate în dificultate (radieri, insolvenţe, dizolvări şi suspendări de activitate) în primele patru luni din 2024, cu peste 15.000 mai multe decât în 2023 (43.585).

În primele 4 luni din acest an au fost radiate 32.626 de firme, 16.153 au fost dizolvate, 7.594 şi-au suspendat activitatea şi 2.526 au intrat în insolvenţă.

Anul trecut, peste 133.000 de firme au intrat în dificultate (16.335 de companii şi-au suspendat activitatea, 39.031 au fost dizolvate, 71.241 au fost radiate iar 6.650 au intrat în insolvenţă).

Potrivit specialiştilor, companiile cu cele mai mari probleme, în momentul de faţă, sunt cele din comerţ, agricultură, industrie şi construcţii, acolo unde creşterea taxelor, scăderea puterii de cumpărare şi limitarea creditării au creat multiple probleme.

„Printre firmele care şi-au închis porţile, în prima parte a anului, cele mai multe sunt aşa numitele firme zombie, cu capitaluri negative, incapabile să facă faţă provocărilor din prezent. Probabil numărul lor va creşte semnificativ în următoarea perioadă. Pentru restul, şansa continuării activităţii este dată de necesara restructurare a operaţiunilor, de adaptare a ofertei de produse şi servicii la noua realitate, de adoptarea unor planuri de planificare strategică”, spun experţii citaţi în comunicat.

Potrivit Sierra Quadrant, restructurarea operaţiunilor nu înseamnă doar să să îşi reducă datoriile, să îşi rezolve problemele de finanţare, firmele având nevoie de un program de planificare strategică, de o evaluare completă a business-ului – cine sunt clienţii, cum arată piaţa, care sunt competitorii, dacă au posibilităţi de inovare.

Investitorii pot evita insolvenţa, falimentul sau blocarea activităţii dacă apelează la instrumentele legale pe care le au la dispoziţie, precum acordul de restructurare sau concordatul preventiv.

Acordul de restructurare funcţionează ca un instrument proactiv, permiţând afacerilor să abordeze problemele financiare înainte ca acestea să escaladeze în insolvenţă si chiar faliment. Companiile pot elabora un plan de restructurare adaptat nevoilor şi constrângerilor unice ale afacerilor lor, fără a fi limitaţi de procedurile rigide de insolvenţă, explică documentul citat.

Un barometru de opinie în rândul investitorilor, realizat de Sierra Quadrant la finele anului trecut, arăta că 3 din 5 respondenţi (62%) şi-au trecut drept principal obiectiv în 2024 restructurarea şi optimizarea operaţiunilor financiare.

Motivele invocate de antreprenori sunt legate în primul rând de creşterea taxelor, menţionată de 67% dintre ei, scăderea vânzărilor (43%), accentuarea blocajului financiar (41%) şi creşterea costurilor operaţionale (38%).

Cu o experienţă de peste 25 de ani în mediul de business românesc, Sierra Quadrant este una dintre cele mai importante companii specializate în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu etc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version