Business
Romcarbon a înregistrat în primele 6 luni un profit net de 5,2 milioane lei, în creştere cu 29%
Romcarbon a înregistrat un profit net de 5,2 milioane lei în primul semestru, în creştere cu 29% comparativ cu cel obţinut în perioada similară din 2022, conform datelor financiare remise Bursei de Valori Bucureşti.
„Profitul net al semestrului I 2023 a fost influenţat şi de profitul din vânzarea activelor (înregistrat în T1) şi câştigul Forex din investiţia în Recyplat care a fost înregistrată la costul istoric în lei (dar în rezultatul consolidat aceasta a avut o influenţă minoră).”, se precizează în raport.
Conform sursei citate, profitul din activităţi operaţionale a fost de 4,209 milioane lei, în scădere cu 20%, în timp ce veniturile au totalizat 112,276 milioane lei, mai mici cu 17%.
„În ansamblu, situaţia pieţei pentru semestrul 1 a fost destul de gravă, cererea înregistrată pe pieţele pe care activăm situându-se la un nivel foarte scăzut. Cu toate acestea, vedem o revenire în T2 comparativ cu T1. În sectoarele Prelucrate Polipropilenă şi Polistiren, s-au înregistrat deja rezultate mai bune decât în T1. În plus, am avut mai multe întreruperi de producţie în cadrul sectorului Polimeri reciclaţi şi Compounduri din cauza defecţiunilor maşinilor. Aceasta a fost principala problemă pentru T2.”, susţin reprezentanţii companiei.
În primele şase luni, activele pe termen lung însumau 117,97 milioane lei, în scădere cu (16,96 milioane lei), respectiv 13% faţă de acelaşi interval din 2022.
Datoriile totale ale societăţii se ridicau la 74,256 milioane lei, înregistrând o scădere cu 38,735 milioane de lei faţă de acelaşi interval al anului trecut (minus 34%).
Romcarbon este un procesator tradiţional de mase plastice cu puncte de lucru operaţionale la Bucureşti, Ştefăneşti şi Iaşi.
Acţionarii societăţii sunt Living Plastic Industry, cu 32,8539% din acţiuni, Joyful River Limited – 20,5190%, Toderiţă Ştefan-Alexandru, cu 12,3806%, persoane fizice – 30,5301%, persoane juridice – 3,7164%.