Energie
Rompetrol Rafinare a investit aproape 10 milioane de dolari în retehnologizarea Instalaţiei de Hidrogen din Petromidia
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a retehnologizat Instalaţia de Hidrogen de Înaltă Puritate (HPP) din rafinăria Petromidia, printr-un efort investiţional de aproape 10 milioane de dolari.
Conform unui comunicat al companiei, proiectul a vizat înlocuirea tuturor subansamblelor care compun cuptorul de reformare, partea cea mai importantă şi cea mai complexă constând în schimbarea celor 114 tuburi verticale care stochează catalizatorul necesar reacţiei de reformare.
„Complexitatea proiectului, care a presupus sute de lucrări separate, ne va sprijini în menţinerea unui grad ridicat de exploatare a instalaţiei, facilitate absolut necesară pentru întreaga rafinărie. Ne menţinem standardul ridicat, asigurăm capacitatea de producţie a hidrogenului şi ne aliniem planurilor operaţionale generale, stabilite în strategia de Grup”, a declarat Florian Daniel Pop, director general al Rompetrol Rafinare, citat în comunicat.
Având în vedere parametrii severi ceruţi de procesul de reformare pentru obţinerea hidrogenului (peste 800 de grade Celsius şi peste 30 de bari presiune de lucru), sute de elemente mecanice au fost instalate şi interconectate prin utilizarea unei tehnologii speciale de sudură, cu precizie milimetrică, menţionează sursa citată.
Conform fişelor tehnice, durata de exploatare a subansamblelor este de 100.000 de ore – circa 12 ani.
„Luând în considerare punerea în funcţiune a instalaţiei în 2012, parte a pachetului investiţional de peste 380 de milioane de dolari care a vizat extinderea capacităţii rafinăriei Petromidia, schimbarea subansamblelor care compun cuptorul de reformare din instalaţia HPP a fost obligatorie, implementarea în cadrul reviziei generale din acest an fiind momentul potrivit pentru retehnologizare”, precizează reprezentanţii companiei.
Proiectul a fost executat de patru companii subcontractoare, care au alocat aproape 70 de specialişti, iar implementarea a fost realizată sub supravegherea Rominserv – contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol), în baza cerinţelor furnizate de Rompetrol Rafinare.
Instalaţia HPP este principalul furnizor de hidrogen al rafinăriei Petromidia, iar produsul este obţinut prin reformarea cu abur a gazului metan. Hidrogenul rezultat este apoi folosit, cu precădere, în procesele de extracţie a sulfului din produse, în vederea susţinerii producţiei de carburanţi la standarde Euro5. Instalaţia are o capacitate de 40.000 metri cubi/oră, de puritate minim 99,99%.
Rompetrol Rafinare a alocat, în 2024, un buget total de investiţii de peste 140 de milioane de dolari. Din estimările companiei, circa 85 de milioane de dolari au fost alocate doar proiectelor principale de modernizare şi retehnologizare a instalaţiilor din rafinăria Petromidia, implementate în cadrul reviziei generale.
Revizia generală are o ciclicitate de 4 ani şi reprezintă o măsură necesară şi obligatorie, prin care sunt executate proiecte de anvergură care vizează modernizarea, mentenanţa şi recertificarea activelor operaţionale din rafinăria Petromidia.
Rafinăria Petromidia este cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai importante din regiune, cu o capacitate de peste 5 milioane de tone de materii prime procesate anual.
În 2024, unitatea din Năvodari şi-a propus să proceseze aproape 5 milioane de tone de materii prime, cea mai mare pondere fiind reprezentată de ţiţeiul kazah, descărcat pentru Petromidia la singurul terminal offshore de produse petroliere din apele teritoriale ale României, operat de Midia Marine Terminal.
Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).