Actualitate
Rusia a avut un deficit de aproximativ 4,8 milioane de lucrători în 2023, iar problema va rămâne acută în 2024
Rusia a avut un deficit de aproximativ 4,8 milioane de lucrători în 2023, iar problema va rămâne acută în 2024, a informat duminică ziarul Izvestia, citând experţi şi cercetări de la Institutul de Economie al Academiei Ruse de Ştiinţe, transmite Reuters.
Guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, a declarat luna trecută că forţa de muncă epuizată a Rusiei provoacă o criză acută de forţă de muncă şi ameninţă creşterea economică, deoarece Moscova pompează resurse bugetare şi fizice în armată.
Sute de mii de ruşi au părăsit ţara în urma a ceea ce Kremlinul numeşte operaţiunea sa militară specială din Ucraina, care a început în februarie 2022, inclusiv specialişti în IT cu înaltă calificare.
Cei care au plecat din ţară fie nu erau de acord cu războiul, fie se temeau să fie chemaţi să lupte în el.
Ieşirile s-au intensificat după ce preşedintele Vladimir Putin, care la începutul acestei luni a lăudat o rată istoric de scăzută a şomajului, de 2,9%, a anunţat o mobilizare militară parţială a aproximativ 300.000 de recruţi, în septembrie 2022.
Putin a spus că nu vede deocamdată nevoia unui nou val de mobilizare.
Izvestia, citându-l pe autorul cercetării, Nikolai Ahapkin, a spus că deficitul de forţă de muncă a crescut brusc în 2022 şi 2023, iar şoferii şi lucrătorii de la magazine au fost foarte solicitaţi.
Potrivit datelor oficiale, citate de ziar, numărul locurilor de muncă vacante din totalul forţei de muncă a crescut la 6,8% până la jumătatea anului 2023, faţă de 5,8% cu un an mai devreme.
”Dacă extindem datele prezentate de Rosstat (agenţia oficială de statistică) la întreaga forţă de muncă, deficitul de muncitori în 2023 se va ridica la 4,8 milioane de oameni”, potrivit noii cercetări.
Publicaţia a menţionat că ministrul Muncii, Anton Kotiakov, a spus că deficitul de forţă de muncă a fost resimţit din greu în sectoarele de producţie, construcţii şi transport, forţând companiile să majoreze salariile pentru a încerca să atragă mai mulţi angajaţi.
Ziarul a citat-o pe Tatiana Zaharova, de la Universitatea de Economie din Rusia, care a spus că deficitul de forţă de muncă va persista probabil anul viitor, deoarece locurile vacante pentru muncitori din fabrici, ingineri, medici, profesori şi alte profesii ar fi deosebit de greu de ocupat. Ea a citat demografia săracă şi ”migraţia populaţiei”, printre motivele penuriei de forţă de muncă.