Transporturi
Ryanair: Pasagerii din România pot face rezervări pentru această iarnă. Preţurile biletelor pornesc de la 29,99 euro
Ryanair a lansat miercuri cel mai mare program de iarnă, cu peste 1,4 milioane de locuri pentru pasagerii din România care vor să călătorească cu prietenii şi familia sau pur şi simplu caută să anime lunile mai mohorâte cu aventuri în afara ţării, se arată într-un comunicat al operatorului aerian irlandez.
Programul de iarnă al Ryanair, care se desfăşoară de la finalul lunii octombrie 2023 până la sfârşitul lui martie 2024, oferă alegeri imbatabile pentru staţiunile populare de schi, pieţele de Crăciun, cumpărături sezoniere, „city break” şi destinaţii însorite pe timpul iernii, la cele mai mici preţuri ale biletelor din Europa, conform comunicatului.
Vizitatorii români pot face de acum rezervări pentru o vacanţă de iarnă meritată pentru una dintre destinaţiile interesante din programul de iarnă al Ryanair, cu tarife disponibile de la 29,99 euro, pe Ryanair.com.
„Am primit numeroase solicitări pentru programul de iarnă al Ryanair de la clienţii care vor să-şi planifice din timp vacanţa şi vor să facă rezervare la zborurile companiei din această iarnă. Chiar dacă unii caută soarele, alţii vor pe pârtii sau să se bucure de sezonul sărbătorilor într-unul din frumoasele oraşe europene, nu veţi fi dezamăgiţi de această selecţie imbatabilă de staţiuni populare de schi, pieţe de Crăciun, cumpărături sezoniere, ‘city break’ şi destinaţii însorite pe timpul iernii, pe care le oferim la cele mai mici preţuri din Europa. Pentru a celebra lansarea celui mai mare program de iarnă, compania a lansat vânzări speciale cu tarife disponibile de la doar 29,99 euro, doar pe Ryanair.com”, a afirmat directorul regional Alicja Wojcik-Golebiowska.