Finanțe personale
Salariul mediu net a ajuns la 5.079 lei în decembrie 2023, cu 15% mai mare decât în decembrie 2022
Câştigul salarial mediu net a ajuns la 5.079 lei la finalul anului 2023, fiind în creştere cu 314 lei (+6,6%) față de luna noiembrie 2023 și cu 15% mai mare față de luna decembrie 2022, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). În ce privește câştigul salarial mediu brut, acesta a urcat cu 535 lei (+6,9%) la 8.301 lei în decembrie 2023. Real, ajustat cu inflația, câştigul salarial a crescut cu 8,3% în luna decembrie 2023 față de luna decembrie 2022.
Revenind la câştigul salarial mediu net, cele mai mari valori s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obținute din prelucrarea țițeiului (12.710 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.825 lei).
Detaliat, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 57,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 34,8% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 32,9% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;
- între 20,0% și 30,0% în transporturi pe apă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului;
- între 10,0% și 19,5% în industria metalurgică, tranzacţii imobiliare, alte activităţi extractive, fabricarea produselor din tutun, telecomunicaţii, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, colectarea şi epurarea apelor uzate.
Scăderile câștigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie 2023 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori de încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 8,8% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, respectiv cu 6,2% în extracţia minereurilor metalifere;
- între 1,0% și 3,5% în fabricarea de mobilă, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de poștă şi de curier, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor).
În sectorul bugetar, în luna decembrie 2023 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+5,0%, în principal ca urmare a acordării unor diferenţe salariale restante, aferente lunilor anului 2023 sau a aplicării prevederilor legale în vigoare), respectiv în sănătate şi asistență socială (+2,8%). În învăţământ, câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-2,3%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.
Este important de menționat că în luna decembrie 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna noiembrie 2023, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.