Actualitate
Salariul minim din Spania a fost majorat retroactiv cu 5%
Guvernul spaniol a anunţat vineri o nouă majorare cu 5% a salariului minim, măsură de care vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de persoane, în pofida opoziţiei patronatului, informează AFP.
Majorarea, care este rezultatul unui acord cu sindicatele, duce salariul minim din Spania la 1.134 de euro brut. Este vorba de o majorare superioară avansului inflaţiei, care anul trecut a fost în medie de 3,5% în Spania.
Măsura, care se aplică în mod retroactiv de la 1 ianuarie, reprezintă un câştig brut de 54 de euro pe lună. De ea vor beneficia „aproape 2,5 milioane de angajaţi, în special tineri şi femei”, a subliniat premierul socialist Pedro Sanchez.
Şeful Guvernului spaniol, reconfirmat în funcţie la mijlocul lunii noiembrie pentru un nou mandat de patru ani, s-a angajat în timpul campaniei electorale să continue să majoreze salariul minim, un proces început la venirea sa la putere, în 2018.
Însă, Executivul de la Madrid s-a lovit în ultimele săptămâni de reticenţele principalei organizaţii patronale, CEOE, care ar fi dorit o majorare mai modestă decât cea pusă pe masă de Executiv şi sindicate. În lipsa unui acord cu sindicatele, Guvernul Sanchez s-a mulţumit să negocieze numai cu principalele sindicate ale salariaţilor, UGT şi CCOO.
„Regret atitudinea patronatului spaniol, care a privilegiat interesele care nu au nimic de a face cu apărarea ţării noastre”, a reacţionat ministrul Muncii, Yolanda Diaz, respingând ideea că această majorare va penaliza economia spaniolă. „Banca Spaniei a demonstrat că de majorarea salariului minim va profita întreaga economie”, a adăugat ministrul Muncii.
Potrivit Executivului, salariul minim din Spania a crescut în total cu 54% de la sosirea la putere a lui Pedro Sanchez în 2018. La acea dată, salariul minim din Spania era de 735 de euro pe lună, unul din cele mai mici din Europa.
Obiectivul Guvernului de la Madrid este ca, în timp, să ducă salariul minim la 60% din salariul mediu din Spania, care în 2023 se situa la 2.128 de euro pe lună, potrivit Institutului naţional de statistică (INE).