Tehnologie
Samsung îşi va prezenta noua serie de flagship-uri în ianuarie
Din ceea ce pare a fi mai degrabă o greşeală, Samsung a confirmat data la care va realiza prezentarea oficială a noii serii de smartphone-uri Galaxy S24.
Samsung Australia a publicat pe X o postare în care anunţă că seria Galaxy S24 va fi prezentată pe 18 ianuarie (17 ianuarie pentru România). Doar că, între timp, postarea a dispărut, indicând faptul că a fost publicată din greşeală, înainte de un anunţ oficial al companiei coreene în acest sens.
17 ianuarie este şi data vehiculată anterior pe surse, astfel că, prin postarea făcută din greşeală, Samsung confirmă zvonurile care au circulat până acum.
Seria Galaxy S24 va fi compusă, ca şi până acum, din trei modele Galaxy S24 cu ecran de 6,2 inch, Galaxy S24 Plus cu ecran de 6,7 inch şi Galaxy S24 Ultra cu ecran de 6,8 inch.
La fel ca în anii trecuţi, flagship-urile Samsung vor fi livrate împărţit cu chipset-uri Qualcomm şi Exynos, cele din urmă ajungând în Europa.
Modelul top, Galaxy S24 Ultra, va avea o cameră principală cu senzor de 200MP şi va putea făce zoom optic 10x. Celelalte două modele vor folosi un senzor de 50MP şi se vor opri la 3x zoom optic.
Capacităţile bateriilor vor fi de 4.000mAh pentru Galaxy S24, 4.900mAh pentru Plus şi 5.000mAh pentru Ultra.
Toate cele trei modele vor fi certificate IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf, iar versiunea Ultra va avea titanium printre materialele din care este construit.