Actualitate
Scăderea activităţii economice în zona euro s-a accentuat luna aceasta
Scăderea activităţii economice în zona euro s-a accentuat luna aceasta mai mult decât se estima, mai ales în Germania, cea mai mare economie europeană, arată datele preliminare publicate miercuri de S&P Global, transmite Reuters.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor (considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei), a scăzut la 47 puncte în august, de la 48,6 puncte luna precedentă. Este cel mai sever declin din noiembrie 2020. Analiştii se aşteptau la un nivel de 48,5 puncte în august.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
Declinul activităţii economice în zona euro vine după ce firmele au finalizat vechile comenzi, iar în sectorul serviciilor, indicatorul PMI a scăzut până la 48,3 puncte în august, de la 50,9 luna precedentă, fiind prima prima dată în acest când este sub nivelul de 50 puncte. Analiştii se aşteptau la un nivel de 50,5 puncte în august.
„Sectorul serviciilor din zona euro arată din păcate semne de încetinire, apropiindu-se de performanţele slabe din industrie. Într-adevăr, companiile din sectorul serviciilor au raportat în august primul declin al activităţii de la finalul anului trecut, în timp ce indicele care măsoară producţia a scăzut din nou”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.
Indicele privind preţurile de producţie a scăzut la 55,9 puncte în august, de la 56,1 puncte luna precedentă. Este cel mai sever declin din octombrie 2021. În schimb, indicele care măsoară activitatea de producţie a urcat la 43,7 puncte în august, de la 42,7 puncte luna precedentă. Este primul avans din ultimele şapte luni, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de 42,6 puncte în august.
Inflaţia în zona euro continuă să se menţină la un nivel ridicat, în pofida unor decizii agresive de înăsprire a politicii monetare. Luna trecută, BCE a anunţat o nouă majorare a dobânzii de referinţă, dar a evocat posibilitatea de a lua o pauză la reuniunea din septembrie, pe fondul semnalelor că presiunile inflaţioniste se reduc în timp ce cresc îngrijorările cu privire la o recesiune.