Energie

Sebastian Burduja: „În România, suntem în plină revoluţie energetică. Facem trecerea către o economie mai verde într-un ritm foarte accelerat”

România este acum în plină revoluţie energetică energetică şi facem trecerea către o economie mai verde într-un ritm foarte accelerat, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la conferinţa România Inteligentă „Semnal verde pentru energia regenerabilă din România, eliminarea piedicilor puse în calea investițiilor energetice”.

În acest fel, România poate deveni unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă.

„În România, suntem în plină revoluţie energetică şi facem o trecere către o economie mai verde într-un ritm foarte accelerat, pentru că avem la dispoziţie miliarde de euro.

Avem 1,6 miliarde de euro din PNRR plus fondul pentru modernizare, pentru că noi acolo am reuşit să deblocăm nişte apeluri: jumătate de miliard de euro pentru instituţii publice.

Săptămâna viitoare probabil vom ieşi cu alte două apeluri, probabil 890 de milioane de euro pentru producţie şi consum pentru beneficiari privaţi, este apelul care a fost în PNRR (…).

Piaţa dacă o stimulezi puţin cu fonduri europene, nerambursabile se mobilizează şi vine cu proiecte”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, miercuri, la conferinţa România Inteligentă „Semnal verde pentru energia regenerabilă din România, eliminarea piedicilor puse în calea investițiilor energetice”, organizată de Antena 3 CNN.

„Principala constrângere pe care noi am avut-o și ne-am stârnit să o adresăm este capacitatea instituțională din Ministerul Energiei de a procesa apeluri de miliarde și miliarde de euro, de mii și mii de proiecte.

Pe de o parte, pentru că volumul muncii este foarte mare, pe de altă parte pentru că necesită o expertiză pe care nu întotdeauna o putem regăsi într-un minister.

Nu este la îndemâna oricui să evalueze un parc solar care vine și solicită fonduri europene și cu o contribuție proprie și cu un set de avize de proceduri.

Noi am reușit să creștem în primul rând capacitatea unității.

La preluarea mandatului erau în jur de 28 de persoane şi am dublat pur și simplu unitatea cu un super efort, pentru că, din păcate, în Ministerul Energiei sunt salariile cele mai mici din tot Guvernul României și atunci e foarte greu să-ți vină oamenii prin transfer pentru că pierd la bani”, a continuat Burduja.

Cele mai recente știri

To Top