Energie
Sebastian Burduja: Sunt aproximativ 5.500 de gospodării în România care nu au energie electrică
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că la nivelul ţării sunt aproximativ 5.500 de gospodării unde nicidată nu a fost aprins un bec. În acest final de săptămână au fost montate panouri fotovoltaice şi baterii de stocare a energiei pentru 6 gospodării din judeţul Cluj, în baza unui parteneriat între Ministerul Energiei şi Asociaţia Energie Inteligentă.
”Anul trecut Ministerul Energiei a început, cu Asociaţia Energie Inteligentă, un parteneriat. Asociaţia a desfăşurat în ultimii patru ani aceste programe prin care merg la casele izolate, fără acces energie electrică şi montează panouri fotovoltaice şi baterii de stocare a energiei. Datorită evoluţiei tehnologiei, un asemenea sistem include şi partea de instalaţii, prize, întrerupătoare, imaginaţi-vă case în care niciodată nu s-a aprins lumina, un asemenea sistem înseamnă cam 4.000 de euro ca investiţie. În luna septembrie, la final, am organizat un cross al energiei la Bucureşti, au participat cam 500 de oameni, ei şi-au plătit biletele. Din banii strânşi acolo am reuşit ceea ce s-a întâmplat astăzi, electrificarea a 6 gospodării din judeţul Cluj. Două la Gilău şi 4 la Măgura”, a declarat Sebastian Burduja, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Energiei a precizat că numai în judeţul Cluj mai sunt 88 de gospodării fără electricitate, în timp ce la nivelul întregii ţări au fost identificate, deocamdată, aproximativ 5.500 de case fără curent electric.
”A fost făcut un registru al locuinţelor fără energie electrică. La nivelul judeţului Cluj erau 94, minus 6 înseamnă 88. Aceste date au venit cu sprijinul Consiliului Judeţean. La nivelul ţării sunt undeva la 5.500 de astfel gospodării, pe baza datelor furnizate de primării şi consilii judeţene”, a explicat Burduja.
Sebastian Burduja a spus că la Ministerul Proiectelor Europene a fost gândit un program pentru acordarea de vouchere pentru introducerea de electricitate în locuinţele izolate.
”În baza faptului că noi am ridicat această temă încă de anul trecut, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a gândit un program propriu de 600 milioane de euro care include vouchere de 10.000 de euro pentru aproximativ 60.000 de beneficiari. Dacă programul va fi bine făcut, ar trebui să se rezolve o mare parte a acestei probleme. Vor rămâne câteva cazuri sociale izolate, unde firmele care implementează programul vor implementa programul de la MIPE, în februarie se finalizează depunerea proiectelor, s-ar putea să nu ajungă. Şi atunci, cu sprijinul CJ, vom putea acoperi aceste cazuri care nu vor fi în aria companiilor comerciale”, a mai spus Burduja.