Obiectivul României este ca, în 2026, să adere la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, sâmbătă, la Forumul oraşelor mici din România, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean.
El a subliniat că, după aderarea României la Uniunea Europeană şi NATO, integrarea în OCDE este „cel mai important obiectiv de ţară”, iar, în momentul în care ţara noastră va deveni membru al acestei organizaţii, „oraşele mici vor putea beneficia direct de expertiza şi know how-ul oraşelor din alte state membre” şi „vor putea prelua din metodele şi soluţiile de servicii publice inovative”.
„Cel mai mare beneficiu al aderării la OCDE îl reprezintă investiţiile străine directe. Orice investitor va avea garanţia unei economii performante şi a unei administraţii la cele mai înalte standarde de eficienţă. De investiţii aveţi cea mai mare nevoie, pentru că acestea aduc dezvoltare, locuri de muncă şi bunăstare”, a afirmat Abrudean.
Pe de altă parte, el consideră că despre subiectul aderării la OCDE „se vorbeşte prea puţin în România”, deşi este vorba despre „un club de elită al economiilor mondiale”.
„Este vorba de 38 de state, cu cele mai puternice economii ale lumii, care, împreună, înseamnă peste 70% din comerţul şi serviciile la nivel mondial şi peste 90% din investiţiile străine directe. (…) Ca să ne facem o idee despre ceea ce înseamnă credibilitatea şi garanţia standardelor OCDE pentru investitori, în anul 2022 România a deschis oficial procesul de aderare la acest for, în luna ianuarie. Totalul investiţiilor străine directe în anul 2022 a fost de aproape 11 miliarde de euro, o cifră record, mai mare cu două miliarde de euro decât în anul 2008, an istoric de referinţă până la acel moment, pentru investiţiile străine directe”, a adăugat secretarul general al Guvernului.