Tehnologie
Sectorul IT de la BVB pare programat pe creștere continuă
Sectorul IT este unul dintre cele mai importante din economie, cu o pondere în PIB de 8,2% în prima parte a anului, pondere care se află în creștere continuă în ultimii ani (în 2022 a fost de 6,6%). Din păcate, sectorul este reprezentat relativ puțin la Bursa de Valori București (BVB), dar se estimează că tot mai multe companii din domeniu se vor lista pe una dintre piețele bursei în anii următori pentru a avea acces mai facil la finanțare.
Anul acesta, caracterizat de conflicte armate în mai multe zone ale lumii, dar și de inflație, dobânzi mari și crize economice, sectorul IT global, în special cel din Statele Unite ale Americii (SUA), nu a mers foarte bine. După pandemia de COVID, când companiile de tehnologie a informației au angajat tot mai mulți oameni pentru a face față noilor cerințe de conectare și de lucru de la distanță, acum a venit momentul restrângerii personalului. Astfel, multe companii mari au făcut restructurări de zeci de mii de locuri de muncă, iar situație nu s-a încheiat încă, dovadă anunțul recent al Amazon care va concedia aproximativ 4.000 de oameni la nivel global.
Dar, indiferent de dificultățile prin care trec economiile lumii, direcția generală de digitalizare, de transformare digitală a economiei, este imposibil de oprit. Ceea ce înseamnă că nevoia de soluții IT și de securitate cibernetică va crește în continuare. Impactul Inteligenței Artificiale (AI) este din ce în ce mai mare, mai ales după avansul luat de AI generativă, care este capabilă de o integrare mai accelerată a soluțiilor software în procesele de lucru. Iar planurile de transformare digitală sunt deja stabilite la nivel de Uniune Europeană, care oferă statelor membre și fonduri substanțiale pentru digitalizarea economiilor. Strategia digitală a UE pentru 2030 prevede, printre altele, atingerea unui contingent de specialiști la nivel de Uniune de 20 de milioane de specialiști, competențe digitale de bază pentru 80% din populație, utilizarea cloud computing, AI și Big Data de către 75% dintre companii și servicii publice 100% online.
Toate acestea sunt oportunități pentru companiile de profil din UE și din România, implicate în procesul de transformare digitală. Iar sectorul IT din România are o situație particulară, diferită de cea din economiile dezvoltate prin faptul că avem un deficit de specialiști mare (aproximativ 20.000 de IT-iști). Nivelul redus de digitalizare la nivel de economie înseamnă că avem o cerere în creștere de servicii de profil, iar pe măsură ce înaintează, sectorul IT devine unul dintre pilonii de bază ai economiei. De altfel, situația se vede și la companiile listate la BVB, în contextul unui an marcat de dificultăți macroeconomice, geopolitice, o inflație galopantă, creșterea accelerată a dobânzilor și scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, majoritatea companiilor din sectorul tech au înregistrat creșteri atât în ceea ce privește rezultatele financiare, cât şi dinamica prețului acțiunii, după cum arată un raport al Tradeville.
Tehnologia informației la BVB
Cea mai mare companie din sectorul IT listată la BVB, Arobs Transilvania Software (simbol: AROBS), cu o capitalizare la zi de 820 milioane lei, s-a transferat recent pe piața principală. Compania, controlată de antreprenorul clujean Voicu Oprean, a raportat o cifră de afaceri de aproape 350 milioane lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 67% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 22,5 milioane lei, cu 23% mai mic decât anul trecut. Cotația AROBS a urcat în primele zece luni ale anului cu 17%, de la 0,813 lei până la 0,95 lei, o evoluție bună comparativ cu nivelul inflației din aceeași perioadă. Acțiunile AROBS sunt incluse și în indicele MSCI Frontier Markets Small Cap, la fel ca în indicele MSCI Romania Small Cap din 31 august 2023.
O evoluție remarcabilă anul acesta la BVB a avut compania 2B Intelligent Software (simbol: BENTO), specializată în dezvoltarea și implementare de soluții software și furnizarea de servicii și infrastructură cloud. Acțiunile BENTO au crescut, în primele zece luni, cu 175%, de la 3,42 lei până la 9,42 lei, adică aproape s-au triplat. Compania, care în prezent are o capitalizare de 124 milioane lei, estimează venituri de 47 milioane lei în 2023, cu 32% mai mari decât anul trecut.
O altă companie care a urcat mult peste medie anul acesta este 2Performant Network (simbol: 2P), liderul pieței locale de marketing afiliat, care a crescut de la o cotație de 1,35 lei la finele anului trecut până la 2,42 lei la sfârșitul lui octombrie, adică o majorare de aproape 80%. În prima jumătate a anului, a obținut vânzări generate prin platforma proprie de 20,9 milioane lei, cu 3% mai mare decât veniturile estimate, iar pentru tot anul estimează vânzări de 48,6 milioane lei, cu 39% mai mari decât în 2022. Capitalizarea companiei este în prezent de 32,7 milioane lei.
Arctic Stream (simbol: AST), integrator de infrastructură și securitate IT, a reușit, de asemenea, o creștere semnificativă a cotației în primele zece luni, de 33%, de la 20,4 lei până la 27,2 lei. Compania a reușit, în primele nouă luni, o cifră de afaceri de 93 milioane lei, cu 73% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net s-a ridicat la 8,2 milioane lei, în creștere cu 91%, și s-a apropiat astfel de profitul bugetat pentru întreg anul 2023, de 8,4 milioane lei. În prezent, AST are o capitalizare de aproape 120 milioane lei. „Deși la nivel local vedem o ușoară instabilitate și întârziere în angrenarea unora din fondurile PNRR promise pentru digitalizare, iar la nivelul sectorului public am văzut rectificări bugetare care, în mare parte, au dus la tăieri de cheltuieli și investiții, suntem în continuare optimiști în ceea ce privește piața locală de integrare și privim cu încredere spre anul 2024”, a declarat Dragoș Diaconu, CEO Artic Stream.