Actualitate

Ciolacu: Astăzi, majorăm cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună

Posted on

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, că Guvernul majorează cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună. Premierul a mai spus din calculele prezentate în această dimineaţă de Ministrul Finanţelor, în urma introducerii asigurărilor de sănătate pentru toţi angajaţii, indiferent de activitate, salariul minim net al angajaţilor din construcţii, agricultură şi industria alimentară ar fi putut scădea şi că nu este de acord cu acest lucru, astfel că a decis să scoată de pe ordinea de zi Ordonanţa care vizează aceste categorii.

”Astăzi, majorăm cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună, aşa cum am promis, pentru a proteja veniturile salariaţilor din România. Acest Guvern nu va renunţa la prioritatea de a creşte salariul minim şi ne dorim să existe o altă treaptă de creştere în 2024, pe care o vom discuta, evident, cu partenerii sociali”, a spus premierul în deschiderea şedinţei Executivului.

Potrivit lui Ciolacu, ”calculele prezentate în această dimineaţă de Ministrul Finanţelor arată că, în urma introducerii asigurărilor de sănătate pentru toţi angajaţii, indiferent de activitate, salariul minim net al angajaţilor din construcţii, agricultură şi industria alimentară ar fi putut scădea”.

”Eu nu sunt de acord cu acest lucru! Niciun salariu minim net nu trebuie să scadă! Drept urmare, am decis să scoatem de pe ordinea de zi această ordonanţă care vizează aceste categorii. Ministerele de resort vor reanaliza textul. Până atunci, toate salariile din construcţii, agricultură şi industria alimentară vor rămâne la fel”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.


ȘTIREA INIȚIALĂ. Guvernul va aproba în şedinţa de joi, prin hotărâre, majorarea la 3.300 de lei a salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reprezentând o creştere de 10% faţă de luna septembrie 2023.

„Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.300 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de guvern, ceea ce reprezintă o creştere de 10%, faţă de luna septembrie 2023. În luna septembrie din anul 2023 tariful orar este de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru 165,333 ore pe lună, iar din luna octombrie 2023 tariful orar va fi de 19,960 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În şedinţa de guvern va fi aprobată, prin ordonanţă de urgenţă, continuarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

„În anul 2023, pe perioada desfăşurării cursurilor corespunzătoare anului şcolar 2023-2024, preşcolarilor şi elevilor din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi-pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Guvernul va aproba, prin hotărâre, declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, a listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale situate pe amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Modernizarea Infrastructurii feroviare din Portul Constanţa”: Etapa 1 – Valu lui Traian şi Etapa 2, aflate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Agigea, Constanţa şi Valu lui Traian – judeţul Constanţa.

Printr-o serie de hotărâri de guvern vor fi aprobate şi listele terenurilor agricole situate în extravilan pentru mai multe proiecte de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale: „Conducta de transport gaze naturale Gherceşti-Jitaru (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică)”; „Conducta de transport gaze naturale Timişoara – Deta – Denta – Moraviţa” ; „Conducta de transport gaze naturale Lugaşu-Huedin, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică” ; „Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa”.

În primă lectură se va afla un proiect de hotărâre de guvern privind prelungirea perioadei de aplicabilitate a prevederilor instituite prin HG nr.298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Guvernul va analiza şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru domeniul construcţiilor şi pentru modificarea unor acte normative şi un alt proiect de OUG pentru completarea OUG nr.73/2023 privind unele măsuri bugetare.

Executivul va stabili, prin memorandum, limitele de credite bugetare şi credite de angajament pe luna octombrie 2023.

Tot prin memorandum va fi stabilită suplimentarea/modificarea limitei de credite bugetare şi de angajament aprobate pentru bugetul FNUASS în luna septembrie 2023.

Cele mai citite știri

Exit mobile version