Transporturi

Şeful USLM: „Negocierile cu administraţia Metrorex continuă până pe 14 octombrie. Dacă nu găsim soluţii, ajungem şi la grevă”

Posted on

Perioada de negociere cu administraţia Metrorex pentru contractul colectiv de muncă al salariaţilor de la metrou a fost prelungită până pe 14 octombrie, inclusiv, iar dacă nu vor fi găsite soluţii va continua lupta sindicală şi se va ajunge şi la declanşarea grevei, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.

„Am mai dat o şansă administraţiei şi am decis prelungirea perioadei de negocieri cu încă două săptămâni, de la 1 la 14 octombrie, inclusiv. Chiar ieri (marţi n.r) am făcut o adresă şi am solicitat Comisiei de negociere a administraţiei ca, mâine, 10 octombrie, orele 12:00, să se prezinte în subteran, de data asta. Măcar o şedinţă să se facă subteran, să continuăm negocierile. Dacă nu vom găsi soluţii în baza statutului şi în baza legii, vom continua ceea ce înseamnă lupta sindicală şi anume pichetări, mitinguri de protest, conciliere, mediere. Conferinţă de presă am făcut deja. Dacă nu găsim soluţia, vom ajunge şi la grevă (…) Toată lumea trăieşte cu impresia că oamenii de la metrou doar vor. Nu vor nimic. Acum, oamenii de la metrou negociază contractul colectiv de muncă şi se luptă să îşi menţină drepturile câştigate din anii anteriori. E ceva paradoxal, adică noi astăzi nu negociem să câştigăm, ci să ne menţinem nivelul de trai (…) Angajatorul este obligat să asigure condiţii de muncă decente. Prima condiţie este un aer respirabil… N-avem nici măcar apă. Din păcate, reţeaua de metrou îşi foloseşte puţurile de mare adâncime pentru a-şi furniza apa, dar apa este declarată nepotabilă”, a spus Artimon.

Acesta a adăugat că, în 2024, USLM a executat silit Metrorex, dar fără ca drepturile salariale ale angajaţilor să fie afectate.

„De ce am ajuns la această măsură drastică. Exista riscul ca metroul să blocheze conturile, astfel încât salariaţii să nu-şi primească salariile. Dar am făcut în aşa fel executarea ca salariaţii să nu simtă acest lucru. Deşi am câştigat în instanţă de un an de zile anumite procese cu drepturile salariaţilor, conducerea Metrorex a refuzat să le plătească, în speranţa că vom uita de ele. Nu putem să uităm de banii salariaţilor (…) Avem mii de procese cu Metrorex, ceea ce arată foarte clar că nu există un dialog social. Şi săptămâna aceasta am mers la negocieri ca să constatăm că ni se cere să renunţăm la drepturi. Nu o să renunţăm la nimic, pentru că le-am câştigat prin luptă. Dacă nu sunt în stare să asigure salariaţilor ceea ce angajatorul şi-a asumat prin legi, prin contracte colective de muncă, au şi varianta să ne lase în pace, au varianta demisiei. Din păcate, există la nivelul central al administraţiei o grupare care are o bucurie din a face rău sindicatului ca instituţie. La momentul acesta, cu această lipsă de dialog social ne confruntăm”, a subliniat Marian Artimon.

Şeful USLM a precizat, totodată, că salariaţii nu sunt informaţi asupra legilor şi că „fiecare se ascunde după o lege pe care nu o aduce la cunoştinţă şi de aia suntem într-un moment destul de critic, care poate duce la un conflict de muncă general, care poate bloca în totalitate activitatea metroului”.

Pe data de 4 aprilie 2024, angajaţii Metrorex, membri ai USLM, au pichetat sediul Guvernului, nemultumiţi în principal de deficitul de personal şi eliminarea tichetelor de masă pentru angajaţii cu un venit net de peste 8.000 lei.

Cele mai citite știri

Exit mobile version