Actualitate

Serviciile poştale, transportul aerian şi cartofii, în topul scumpirilor din august 2024

Posted on

Foto: iStock

Serviciile poştale, transportul aerian şi cartofii se află în topul scumpirilor înregistrate în august 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, preţul serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 26,61%, comparativ cu august 2023, cel al transportului aerian cu 22,48%, iar cel al cartofilor cu 18,78%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 4,25% comparativ cu august 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (18,78%), legume şi conserve de legume (14,13%) şi alte legume şi conserve de legume (13,86%).

Ieftiniri au fost consemnate la făină (-16,56%), produse de morărit (-15,82%) şi la mălai (-14,9%).

Faţă de luna iulie 2024, cel mai mult s-au scumpit citricele şi alte fructe meridionale (3,69%), legume şi conserve de legume (2,74%) şi zahărul (1,66%). Pe de altă parte, fructele proaspete au fost mai ieftine cu 6,45%, în august 2024 faţă de luna anterioară, fructele şi conservele din fructe cu 1,34% şi făina cu 0,31%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în august 2024, faţă de august 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 16,95%, articolele chimice, cu 12,22%, şi cărţile, ziarele şi revistele, cu 9,61%. În schimb, gazele s-au ieftinit cu 9,59%, energia termică a costat cu 0,9% mai puţin, iar energia electrică a consemnat o scădere a preţului de 0,04%.

Faţă de luna precedentă, în august 2024, energia electrică a costat mai mult cu 0,85%, cărţile, ziarele şi revistele cu 0,82%, iar articolele de igienă şi cosmetice au fost mai scumpe cu 0,49%. Potrivit INS, la această categorie s-au înregistrat ieftiniri la combustibili, de 1,11%, la ceasuri, aparate audio-video şi articole sportive, de 0,31% şi la gaze, de 0,22%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,61%, serviciile de transport aerian (22,48%) şi de apă, canal, salubritate 15,51%. Nu s-au înregistrat ieftiniri.

În august 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport aerian (8,02%), alte servicii (1,04%) şi igienă şi cosmetică (1%). Ieftiniri s-au înregistrat la serviciile de apă, canal şi salubritate, de 0,06%.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna august 2024, la 5,1%, de la 5,42% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,25%, cele nealimentare cu 4,35%, iar serviciile cu 8,60%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai citite știri

Exit mobile version