În luna iulie, Shopping City Galați devine destinația principală a verii, oferindu-i publicului o experiență completă de shopping, relaxare și distracție, în cadrul campaniei Enter the Summerverse. Sub umbrela #peterasă, centrul comercial propune o serie de evenimente speciale, ce transformă fiecare seară într-o adevărată aventură urbană.
Petrecere animată de DJ în aer liber – 18 iulie
Pe parcursul lunii iulie, terasa Shopping City Galați va găzdui un eveniment plin de muzică și atmosferă electrizantă, transformând seara de vineri, 18 iulie, într-un spațiu cu ritmuri vibrante de vară alături de DJ Liviu Stoica.
Evenimentul începe de la ora 19:00 și se încheie la ora 22:00, iar intrarea este liberă. Participanții se pot bucura de vouchere echivalente unui cocktail, oferite gratuit în cadrul serii.
Stand-up comedy cu Toma și Popesco – 31 iulie
Finalul lunii iulie aduce un show de stand-up plin de umor la #peterasă. Toma și Popesco vor urca pe scena Shopping City Galați, într-un spectacol ce promite să aducă zâmbete largi în seara de 31 iulie, începând cu ora 20:30. Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro sau direct din locația evenimentului.
Mai multe informații despre evenimentele Shopping City Galați pot fi regăsite pe pagina oficială a centrului comercial și pe paginile de Facebook și Instagram ale acestuia.