Actualitate
Simona Bucura Oprescu: Deciziile de recalculare a pensiilor vor ajunge în perioada 16-31 august la pensionari
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat duminică, despr stadiul implementării noii legi a pensiilor, că deciziile de recalculare a pensiilor vor ajunge în perioada 16-31 august la pensionari iar colegii de la Casele Teritoriale de Pensii, deja, în acest moment, au început listarea deciziilor de pensionare. Ministrul a mai spus că important este ca fiecare pensionar să ştie că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea.
”Colegii de la Casa Naţională de Pensii au finalizat procesul de reevaluare a dosarelor de pensii, asta înseamnă că în acest moment toate datele sunt în sistemul informatic. (..) Sunt în plin proces de recalculare, colegii de la casele teritoriale de pensii, deja, în acest moment, au început listarea deciziilor de pensionare”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.
Simona Bucura Oprescu a precizat că, în urma discuţiilor cu parteneri ide la Poşta Română, cu colegii de la Casa de Pensii, cu asociaţiile de pensionari, concluzia la care au ajuns este că mai eficient este să nu trimită decizie de recalculare cu decizie de recalculare, ci să trimită toate deciziile, înainte de 1 septembrie.
Întrebată când vor fi trimise aceste decizii, ministrul a spus: ”Deciziile de recalculare vor ajunge în perioada 16-31 august la pensionari. În septembrie ajunge pensia recalculată în baza principiilor noii legi a pensiilor.
Ministrul a prezentat şi plicul pe care pensionarii îl vor primi cu decizia de recalcular pensiei în baza noii legi, precizând că este ”un formular cât mai simplu realizat de cei de la casa Naţională de Pensii, pentru ca fiecare pensionar să poată verifica uşor aceste date.
Întrebată dacă există situaţii în care pensia va scădea, Simona Bucura Oprescu a spus: ”Important este ca fiecare pensionar să ştie că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”.