Actualitate

Soldul creditului neguvernamental a scăzut în februarie 2024

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna februarie 2024 cu 0,2% faţă de ianuarie 2024 (minus 1% în termeni reali), până la nivelul de 383,922 miliarde lei, informează Banca Naţională a României (BNR), printr-un comunicat.

Creditul în lei, cu o pondere de 68,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,3% în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,9% (minus 0,7% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 4,9% (-2,1% în termeni reali), pe seama majorării cu 5,5% a componentei în lei (minus 1,6% în termeni reali) şi cu 3,7% a componentei în valută exprimată în lei (2,7% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat un avans în luna februarie 2024 cu 9,2% faţă de ianuarie 2024, până la 218,776 miliarde lei. În raport cu februarie 2023, acesta s-a majorat cu 25,3% (16,9% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii februarie 2024 un sold de 677,932 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 1,3% (0,5% în termeni reali) faţă de ianuarie 2024, iar în raport cu februarie 2023 s-a majorat cu 10,7% (3,3% în termeni reali).

Cele mai recente știri

To Top