Actualitate
Şomajul în rândul tinerilor a scăzut semnificativ anul trecut
Şomajul în rândul tinerilor a scăzut anul trecut pe plan mondial la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani, şi tendinţa va continua probabil inclusiv în 2025, deşi o creştere economică mai slabă ar putea face ca Asia să rămână în urma acestei tendinţe, se arată într-un raport publicat luni de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), transmite Reuters.
Anul trecut, 64,9 milioane de persoane cu vârsta între 15 şi 24 de ani erau şomere pe plan global, echivalentul unei rate a şomajului de 13%, care ar urma să scadă la 12,8% în 2024 şi 2025, a precizat Organizaţia Internaţională a Muncii.
Îmbunătăţirea de pe piaţa muncii este determinată de ritmul robust de creştere a economiei, după pandemie, care a majorat cererea de angajaţi tineri. În 2023, şomajul în rândul tinerilor a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei, sau chiar mai scăzut în multe regiuni, conform OIM.
În cazul tinerilor din statele arabe, estul şi sud-estul Asiei şi Pacific, rata şomajului a fost mai ridicată anul trecut decât în 2019. Dar pentru sub-regiunile din Asia, a marcat o schimbare de direcţie faţă de creşterea mai solidă din anii de dinaintea pandemiei, se arată în raport.
De asemenea, media de vârstă mult mai scăzută a populaţiei din Africa comparativ cu statele mai dezvoltate pune probleme referitoare la sustenabilitatea economică din Africa. Iminentul „cutremur al tinerilor” în Africa înseamnă că în viitor crearea de locuri de muncă devine o problemă critică pentru justiţia socială şi viitorul economiei mondiale, susţine OIM.