Analize

Speranța unui nou an profitabil pentru piețele financiare

Posted on

Foto: iStock

Anul 2023, care se încheie în curând, s-a dovedit a fi destul de bun pentru economie. Problemele majore din 2022 – inflația, criza energetică și majorarea accelerată a dobânzilor – s-au domolit în acest an, chiar dacă nu au dispărut de tot. Ne așteaptă însă un an 2024 care va fi dominat de alegeri electorale, iar economia va fi mai mult subiect de discuții politice și mai puțin de reforme reale. 

Cele mai mari probleme ale României vin din zona macro, a deficitului de cont curent, a deficitului bugetar. Guvernul s-a trezit anul acesta prins între nevoia de majorare a pensiilor și a salariilor unor categorii de bugetari și obligativitatea încadrării într-un deficit bugetar în scădere față de anul trecut, dar încă mult peste limita de 3% din PIB agreată la nivelul Uniunii Europene. Așa au apărut modificările fiscale menite să echilibreze bugetul de anul viitor, adică venituri care să susțină majorările de pensii și salarii promise. Dar încă sunt discuții în coaliția de guvernare referitoare la ce se poate și ce nu se poate face anul viitor. Deocamdată, sperăm că declarațiile președintelui Senatului României și al PNL, Nicolae Ciucă, cum că anul viitor nu se va majora nicio taxă și niciun impozit, se vor adeveri. Deoarece de aici vin cele mai mari temeri ale mediului de afaceri: probabilitatea ca anumite taxe, precum TVA sau accizele pe combustibil, să fie majorate pentru a acoperi necesarul de cheltuieli. 

În aceste condiții încheiem un an bun pentru multe sectoare. Băncile, spre exemplu. Acestea au înregistrat în România cele mai mari profituri din ultimii zece ani, potrivit ediției 2023 a McKinsey Global Banking Annual Review. Dar nu doar în România, ci și în întreaga lume băncile au profitat de dobânzile mari menite a combate inflația, ceea ce a dus la cea mai bună perioadă pentru profiturile lor în ultimele 18 luni. Totodată, în studiu se arată și că băncile din întreaga lume, inclusiv cele din țară, s-au confruntat cu cerințe suplimentare venite din partea instituțiilor de reglementare bancară, cu noi concurenți apăruți pe piață, precum și cu tot mai multă inovație digitală. 

McKinsey consideră că în următorii ani, astfel de schimbări structurale și macroeconomice se vor amplifica, iar instituțiile financiare vor fi nevoite să își reevalueze poziția strategică pentru a avea succes într-un mediu competitiv, plin de provocări economice, legislative și digitale. „Dinamica actuală bancară vine cu implicații semnificative pentru planurile de capital și de investiții ale instituțiilor financiare. Băncile vor trebui să se reinventeze într-un mediu macroeconomic foarte diferit, caracterizat de schimbări tehnologice și legislative. Așadar, anii următori vor fi probabil mai dinamici decât cei recenți, iar avansul câștigătorilor poate crește în continuare“, a declarat Ovidiu Tișler, Associate Partner McKinsey & Company București.

În Romania, profiturile băncilor au ajuns la un total de aproximativ două miliarde de euro în 2022, în creștere cu 23% față de 2021, rata de randament al capitalului propriu (ROE – return on equity) s-a ridicat la 16% în 2022, ajungând până la 21% în prima jumătate a lui 2023, semnificativ mai mare comparativ cu nivelul mediu european de 8% și de cel global de 13%. Cu toate acestea, sectorul s-a împărțit în ultimii ani între bănci câștigătoare și bănci cu rezultate sub așteptări. Primii șapte jucători bancari din România însumează aproximativ 80% din totalul activelor bancare și sunt responsabili de 92% din profitabilitatea sistemului bancar, format din 34 de bănci.

De asemenea, în ultimul an, sectorul bancar din România, la fel ca cel global, a continuat să își îmbunătățească raportul costuri-venituri (C/I) care a scăzut cu 7pp, ( 59% în 2012, la 52% în 2022), determinat atât de îmbunătățirea marjelor dobânzii cât și de creșterea eficienței operaționale. Cu toate acestea, raportul costuri-venituri variază semnificativ între jucătorii din industria bancară românească. Șapte bănci din cele 34 prezente în România au atins un raport cost-venituri (C/I) de sub 55%, cinci dintre ele aflându-se în top 6 cele mai mari bănci din România. 

Creșterea profiturilor băncilor nu a trecut neobservată de autorități, drept pentru care în mai mullte țări europene au apărut taxe suplimentare pe profiturile instituțiilor financiare. Și la noi va fi introdusă de anul viitor o taxă de 2% din venituri, care se traduce prin încasări la buget de circa două miliarde lei, conform estimărilor ministrului de Finanțe. Dobânzile medii ale creditelor ipotecare au coborât spre sfârșitul anului de la aproximativ 10% la sub 6%, adică mai jos și chiar decât nivelul IRCC sau ROBOR. Dar cu dobândă fixă pentru următorii 3-5 ani, ceea ce înseamnă că dobânda va fi prinsă din urmă în aproximativ un an, conform estimărilor BNR privind inflația. Conform Băncii Naționale, inflația va înregistra o creștere la începutul lui 2024, dar va reveni pe scădere în a doua parte a anului, pentru a coborâ către 4,5-5% la finele anului. Cel mai probabil și dobânda de referință a BNR, acum la 7%, se va reduce în ultima parte a anului viitor. Creditarea mai mult a stagnat în 2023 și ar putea evolua ușor pozitiv anul viitor dacă se vor reduce dobânzile. 

Vești bune la BVB

Inflația este indicatorul pe care îl luăm în calcul și când măsurăm randamentele oferite de instrumentele financiare, nu doar la dobânda aferentă creditelor. Bursa de Valori București (BVB) încheie un an excepțional datorită listării cu succes a Hidroelectrica, una dintre cele mari mari oferte publice inițiale din lume în acest an. Dar și în ansamblu, bursa a evoluat pozitiv, cu creșteri pe majoritatea indicilor. „Piața de capital din România a devenit tot mai vizibilă în rândul investitorilor internaționali. Am observat o creștere a reprezentantivității companiilor românești în componența indicilor FTSE Russell și MSCI”, spune Radu Hanga, președintele BVB. „Și la nivelul investitorilor români, cele mai noi date reconfirmă trendul ascendent: avem 16 trimestre consecutive de creștere și un nou maxim istoric de 168.000 de investitori, o creștere de 211% în ultimii cinci ani, deci o triplare a celor care accesează piața de capital. Doar în acest an, avem 35.000 de noi investitori pe fondul derulării ofertei Hidroelectrica și a continuării programului de obligațiuni Fidelis”, a adăugat acesta. 

Creșterile principalilor indici au depășit 20%, mult peste inflație. Randamente greu de obținut în altă parte, motiv pentru care au apărut și tot mai mulți investitori la bursă. Anul viitor se urmărește în principal avansarea pieței de la statutul de frontieră la cel de emergentă, precedat de majorarea lichidității zilnice a pieței prin introducerea de noi instrumente financiare. Evoluția acțiunilor listate și a indicilor va depinde și de situația generală din economie, dar perspectivele unei creșteri a PIB mai mari decât anul acesta, conform prognozelor tuturor organizațiilor mondiale importante, sunt un motiv de optimism pe piața de capital. 

De altfel, anul 2024 va debuta cu lansarea unui nou instrument financiar, un ETF care va urmări performanța indicelui BET-TRN (BET Total Return Net), care include 20 de companii românești blue-chip, precum Banca Transilvania, Hidroelectrica sau OMV Petrom. ETF-ul (Exchange Traded Fund) va fi lansat de brokerul Investimental și de InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația. „Suntem încrezători că ETF-ul pe care îl lansăm cu Investimental va reprezenta o opțiune de investiție atractivă atât pentru investitorii de retail, cât și pentru cei instituționali din România, la un preț competitiv. InterCapital investește în România de aproape 15 ani și credem în potențialul pieței locale de capital, mai ales având în vedere că oferă unele dintre cele mai atractive randamente ale dividendelor din Europa”, spune Ivan Kurtovic, Președintele Consiliului de Administrație al InterCapital Asset Management. Investimental, ca Participant Autorizat la Bursa de Valori București, va acționa ca Market Maker pentru ETF, asigurând lichiditatea zilnică după aprobarea de către Bursa de Valori București. Un instrument cu perspective pozitive și lichiditatea asigurată de Market Maker, este un start bun pentru majorarea lilchidității zilnice a BVB. 

Cele mai citite știri

Exit mobile version