Actualitate

Sphera Franchise Group vrea să deschidă încă șase restaurante KFC în România

Posted on

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), cel mai mare grup din industria food service din România, a bugetat pentru anul 2024 creșteri de două cifre pentru principalii indicatori financiari. Compania și-a propus să ajungă la vânzări în restaurante de peste 1,64 miliarde lei, mai mari cu 12,2% comparativ cu 2023, ca urmare atât a creșterii veniturilor restaurantelor cât și a deschiderii de noi unități. Indicatorii de profitabilitate sunt estimați să se îmbunătățească semnificativ, cu o creștere a profitului net normalizat de 20,1%, la 95,7 milioane lei, și EBITDA normalizat mai mare cu 28,3%, de 189,8 milioane lei.

„Rezultatele anterioare remarcabile și perspectivele bune pe care le anticipăm la acest moment pentru business-ul nostru în 2024 ne determină să fim încrezători că ne vom atinge țintele stabilite. Ne așteptăm la un an mai predictibil, deși nu lipsit de provocări, astfel că ne-am propus să continuăm să creștem în ritmul susținut al ultimilor ani. Prioritățile noastre rămân dezvoltarea în linie cu principiile de sustenabilitate, crearea de valoare pentru acționarii noștri și profitabilitatea sănătoasă. În acest sens, vom urmări strategia care s-a dovedit de succes până acum de extindere a rețelei, apropiere de nevoile clienților prin oferte relevante și politică de preț bine calibrată, management eficient al costurilor și investiții în oamenii din echipa Sphera”, a declarat Calin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

Compania estimează că și în 2024 creșterea costurilor cu alimentele și materialele va fi sub cea a vânzărilor, în timp ce costurile cu energia vor fi previzibile și comparabile cu cele înregistrate în 2023. Ponderea cheltuielilor generale și administrative (G&A) normalizate în vânzările totale în 2024 va fi mai mică decât în anul 2023, datorită inelasticității acestor costuri în raport cu creșterea volumului de activitate.

În ceea ce privește fluxul de numerar disponibil al Grupului, acesta este estimat să se situeze la 116,8 milioane lei, depășind cu 7,4% nivelul înregistrat în 2023.

Sphera Group alocă pentru dezvoltare, în acest an, în jur de 69 milioane lei, sumă care include deschiderea a 6 noi restaurante KFC în România, remodelări în restaurantele existente, dar și investiții în tehnologizare, precum implementarea de soluții de comandă digitală.

Bugetul propus, cu acordul Consiliului de Administrație, va fi supus aprobării la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor din data de 26 aprilie 2024. Acesta a fost construit pe scenariul desfășurării activității în condiții normale și a luat în calcul o rată medie a inflației de 6%.

Cele mai citite știri

Exit mobile version