Timp liber

STĂRILE GENERALE ALE FILOSOFIEI, EDIȚIA a II-a, 8-10 noiembrie 2024

Posted on

Stările generale ale Filosofiei este un proiect inițiat de profesori de la departamentele de filosofie din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, cu scopul de a reuni profesori de filosofie din toate centrele universitare din țară pentru o întâlnire periodică axată pe dezbateri, prelegeri, bune practici și agende de lucru. Scopul proiectului de lungă durată este să susțină promovarea cunoașterii filosofice și a educației filosofice la nivelul societății. Totodată, iniţiativa are în vedere crearea unei platforme reale de interacțiune între profesorii de filosofie şi logică din mediul universitar și cei din mediul preuniversitar, un cadru deschis tuturor studenților şi absolvenţilor de la facultățile de profil din România.

După prima ediţie, organizată în primăvara anului 2023 de Departamentul de Filosofie de la Universitatea Babeş-Bolyai, ediţia a doua este organizată și găzduită de Facultatea de Filosofie a Universității din București, în perioada 8-10 octombrie 2024. Evenimentul este plasat sub egida celebrării a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, ca şi a 330 de ani de învăţământ filosofic superior la Bucureşti. Facultatea de Filosofie este facultate fondatoare a Universității din București, iar ediția specială a proiectului Stările generale ale Filosofiei din acest an coincide cu celebrarea a 160 de ani de când Universitatea din Bucureștiului animă o tradiție academică marcată de inovație și creativitate, într-un spațiu al incluziunii și diversității.

Obiectivul principal al acestei serii de întâlniri rămâne acela de a realiza o dezbatere națională periodică vizând situația filosofiei în România – înțeleasă ca profesie, ca domeniu de studiu și de cercetare, ca materie de reflecție și ca instrument de înțelegere a crizelor și devenirilor lumii actuale. Participanții vor discuta despre valoarea cercetării în filosofie, dar și despre ce anume se predă din domeniul filosofiei în școlile românești, despre poziția mereu fragilă a Filosofiei şi Logicii printre disciplinele școlare și cele academice, cât și despre rolul filosofului în spaţiul public. Alte teme importante de discuţie vor fi popularizarea mediatică a filosofiei pe platforme digitale și rețele sociale, importanța gândirii critice și nevoia de a cultiva dialogul rațional și argumentat în societate. Evenimentul include şi o adunare având ca miză reorganizarea Societăţii Române de Filosofie.

Proiectul Stările generale ale Filosofiei urmează formatul meselor rotunde tematice, însoțite de dezbateri critice și dialog creativ. Deschiderea celei de-a doua ediții e marcată printr-o masă rotundă dedicată „Viitorului Filosofiei în Universitate”, cu participarea Prof. Univ. Dr. Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti; Prof. Univ. Dr. Daniel David, membru corespondent al Academiei Române, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; Acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române şi preşedinte general CNATDCU. Moderatorul acestei dezbateri este Conf. Univ. Dr. Constantin Vică, prorector al Universității din București, iar tematica dialogului este inspirată de cadrul mai larg al evaluării crizei științelor umaniste și relevanței disciplinelor socio-umane în spațiul public.

Tot în data de 8 noiembrie, va avea loc o masă rotundă tematică menită să reunească, la București, academicieni ai secției de Filosofie din întreaga țară. Acad. Mircea Flonta, Acad. Gheorghe Vlăduțescu, Acad. Ilie Pârvu, Acad. Mircea Dumitru, Prof. Univ. Dr. Ștefan Afloroaei, membru corespondent al Academiei Române, Prof. Univ. Dr. Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române, care dezbat împreună despre „Condiţia filosofiei: presiuni, provocări, perspective”.

A doua parte a zilei de 8 noiembrie este rezervată dialogului privind statutul disciplinelor din aria științelor socio-umane, în mod particular al Filosofiei, în urma proceselor intense de restructurare curriculară. „Filosofia, o victimă a reformelor educaționale? Viitorul Filosofiei şi Logicii în educația preuniversitară. Dezbatere cu profesorii din mediul preuniversitar”, masa rotundă moderată de Prof. Univ. Dr. Cristian Iftode, este un prilej ideal de dialog critic și constructiv pentru profesorii de Filosofie din mediul preuniversitar, care, de altfel, desfășoară și Ziua Metodică în aceeași zi.

Ziua de 9 noiembrie continuă cu două paneluri tematice, „Filosofia, între predare şi cercetare: aspecte scientometrice şi standarde valorice pentru evaluarea performanței în domeniu”, moderat de Conf. Univ. Dr. Emilian Mihailov, și „Filosofia în spaţiul public: promovarea disciplinei şi reconsolidarea statutului. Raportul UNESCO Filosofia, o școală a libertății”, moderat de Lect. Univ. Dr. Oana Șerban. Primul panel vizează aspecte sensibile pentru creșterea performanței științifice în mediul universitar: finanțarea cercetării, presiunea criteriilor scientometrice, relația dintre cantitatea și calitatea livrabilelor în cercetările din aria științelor umaniste, dar și aspecte legate de recrutarea capitalului uman și creșterea cooperării instituționale dintre universitățile românești și cele din străinătate. În ceea ce privește analiza raportului UNESCO privind recunoașterea Filosofiei ca disciplină prin care poate fi asigurată educația pentru viață, trebuie precizat că această masă rotundă vine în continuarea conferinței internaționale cu aceeaşi temă, organizată în luna septembrie, prin care Facultatea de Filosofie a Universității din București a celebrat aniversarea a 25 de ani de la înființarea Catedrei UNESCO pentru Interculturalitate, Bună Guvernare și Dezvoltare Durabilă.

Programul simpozionului este întregit de dezbateri studențești derulate de-a lungul celor trei zile, dar și de un eveniment de anvergură culturală: o ediție specială din „Scena gândirii – Conferințele Operei Naționale București”, avându-l ca invitat pe academicianul Mircea Flonta. Conferinţa domniei sale, „Despre foloasele și pierderile pe care ni le aduce progresul”, va avea loc în seara zilei de 8 noiembrie, la sediul ONB (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 70-72), şi va fi urmată de un dialog cu coordonatorul seriei, Lect. univ. dr. Daniel Nica.

Cele mai citite știri

Exit mobile version