Actualitate

Statele membre UE au importat 397.000 de tone de mirodenii din afara spaţiului comunitar în 2022

Posted on

Foto: iStock

Statele membre UE au importat anul trecut 397.000 de tone de mirodenii, iar China a fost sursa principală de mirodenii a blocului comunitar, fiind responsabilă pentru 38% din importurile totale de mirodenii ale UE, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Principala mirodenie importată de statele UE în 2022 a fost ghimbirul (122.900 de tone), urmat de paprika (109.800 de tone) şi piper (62.900 de tone). China a fost principalul furnizor de ghimbir (54%) şi paprika (72%) al blocului comunitar, în timp ce piperul a fost importat în principal din Vietnam (56%).

Alte mirodenii importate de statele UE sunt: scorţişoară (16.200 de tone), pentru care mai mult de o treime a venit din Indonezia (37%), turmeric (15.800 de tone), pentru care majoritatea importurilor au venit din India (77%), anason (13.600 de tone), pentru care Egiptul (34%) a fost principalul furnizor. Blocul comunitar a mai importat anul trecut 9.600 de tone de seminţe de chimion, în principal din India (72%), 9.500 de tone de seminţe de coriandru, din care jumătate au fost importate din Rusia, şi 4.400 de tone de nucşoară, în principal din Indonezia (72%).

Comparativ cu situaţia din anul 2012, importurile de mirodenii ale ţărilor UE au crescut cu mai mult de jumătate (57%). În timp ce importurile de ghimbir şi turmeric au explodat, înregistrând creşteri de trei cifre, 149%, respectiv 142%, importurile de nucşoară ale blocului comunitar au scăzut cu 4%.

Cele mai citite știri

Exit mobile version