Numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structuri de cazare turistică, precum hoteluri şi pensiuni, a fost de 871.600, în primul semestru al anului în curs, cheltuielile acestora fiind de 2,222 miliarde de lei, cu o medie de aproape 2.550 lei/persoană, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acest context, călătoriile pentru afaceri (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de 52,8% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, în perioada analizată, cheltuielile acestora reprezentând 59,1% din totalul cheltuielilor.
Potrivit sursei citate, dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, din ianuarie până în iunie, 47,2% au călătorit în scop particular, iar cheltuielile au însemnat 40,9% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ: călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
De asemenea, 41,6% şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism, 37,9% au ales să-şi organizeze singuri vacanţa, 12,8% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei, în timp ce 7,7% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu, cât şi printr-o agenţie de turism.
Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România, în semestrul I din 2023, a fost avionul (75,9%), în timp ce 16,6% au utilizat autoturisme proprii, 5,2% autocare şi autobuze, 1,3% ambarcaţiuni fluviale, 0,3% tren şi 0,7% alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.).
Raportat la trimestrul II din 2022, în aceeaşi perioadă din acest an, numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică de tip colectiv a fost de 515.100, cu cheltuieli de 1,276 milarde de lei (în medie 2.479,2 lei/persoană).
Călătoriile pentru afaceri (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 49,3% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 56,9% din totalul cheltuielilor. În marja acestor cheltuieli, în trimestrul II 2023, ponderea principală a fost reprezentată de bani pentru cazare (50,8%), urmată de cheltuielile în restaurante şi baruri (19,6%) şi cele pentru cumpărături (13,5%).
Peste jumătate dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România (50,7%) au călătorit în scop particular (vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi).
Din totalul cheltuielilor în scop particular în cel de-al doilea trimestru din anul curent, ponderea principală a fost pentru cazare (47,9%), apoi pentru restaurante şi baruri (18,2%) şi cele pentru cumpărături (15,3%).
Datele INS relevă, totodată, în intervalul analizat, 44,2% dintre turişti şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism 37,7% pe cont propriu,10,9% prin alte modalităţi de organizare a călătoriei, în timp ce 7,2% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu, cât şi printr-o agenţie de turism.
În plus, avionul a fost principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în trimestrul al doilea (73,1%), timp în care 17,3% au călătorit cu autoturisme proprii, 6,3% cu autocare şi autobuze, 2,2% cu ambarcaţiuni fluviale, 0,3% cu trenul şi 0,8% cu alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.).