Actualitate

Statul a colectat, pentru 2023, taxe de 11 milioane de euro de la liber-profesioniştii ce folosesc platforma SOLO pentru contabilitate

Posted on

Foto: iStock

Persoanele Fizice Autorizate (PFA) care au completat şi depus Declaraţia Unică prin platforma de contabilitate digitală SOLO au plătit către stat taxe, impozite şi contribuţii în cuantum de peste 11 milioane de euro, pentru anul 2023 categoria de specialişti care a contribuit cel mai mult fiind cei din industria IT.

Data limită până la care persoanele cu venituri din surse independente (PFA, PFI, chirii, crypto, dividende, indemnizaţii, vânzare de acţiuni la bursă) au trebuit să-şi declare câştigurile prin Declaraţia Unică a fost 27 mai 2024. Anul acesta, peste 8.100 de Declaraţii Unice au fost completate şi depuse prin intermediul SOLO, potrivit unui comunicat al platformei.

„Modificările fiscale intrate în vigoare în august 2022 s-au reflectat în cuantumul taxelor plătite la nivelul anului 2023 şi au dus la majorări considerabile pentru anumite categorii de liber- profesionişti. Mai exact, au fost introduse noi plafoane pentru plata contribuţiilor la sănătate şi pensie, salariul minim brut a fost majorat, iar plafonul până la care o activitate independentă este încadrată la norma de venit a scăzut de la 100.000 de euro la 25.000 de euro, ceea ce a afectat, în primul rând, specialiştii în IT”, se spune în comunicat.

Conform datelor analizate de SOLO, categoria de specialişti care au contribuit cel mai mult la stat sunt cei din industria IT, care au plătit taxe în cuantum de 4,5 milioane de euro, urmaţi de consultanţi (1,4 milioane de euro), specialişti în marketing şi comunicare (1,1 milioane de euro) şi medici (700.000 de euro). Lista este completată de specialişti în coaching, traineri şi profesori, care au contribuit cu 400.000 de euro, specialiştii în design şi curieri (300.000 de euro fiecare).

Din totalul PFA-urilor care şi-au completat şi depus Declaraţia Unică prin SOLO, peste 3.300 au avut şi statutul de angajat cu contract de muncă în 2023, peste 850 au avut statut de studenţi, iar peste 500 de PFA-uri au avut venituri şi din alte surse.

„Observăm o tendinţă în creştere a celor care, deşi au deja un loc de muncă stabil sau sunt încă studenţi, doresc să îşi diversifice veniturile prin activităţi suplimentare. Aceştia au, însă, nevoie de predictibilitate fiscală şi legislativă, care a lipsit în ultimii ani din cauza modificărilor fiscale semnificative ce au afectat liber-profesioniştii”, a declarat Annemarie Fabian, Head of Growth SOLO, citată în comunicat.

Peste 3.600 dintre PFA-uri au direcţionat 3,5% din impozitul pe venit către peste 630 de ONG-uri prin intermediul SOLO, suma totală redirecţionată fiind de 90.000 de euro. Acesta a fost ultimul an când a mai fost posibilă redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe veniturile din activităţi independente pentru sprijinirea ONG-urilor, urmând ca de anul viitor, doar cei care obţin venituri din salarii să mai poată face acest lucru.

SOLO este primul serviciu 100% digital din România de gestionare a PFA-urilor, lansat la finalul lui 2021, care oferă o soluţie simplă, rapidă şi uşor de înţeles pentru oricine are sau se gândeşte să îşi deschidă o afacere pe cont propriu. În baza unui abonament lunar, soloprenorii beneficiază de servicii care le economisesc timp şi energie de-a lungul întregului proces, adunând într-un singur serviciu atât înfiinţarea PFA-ului şi găzduirea sediului social, cât şi contabilitatea şi depunerea declaraţiilor. În prezent, peste 10.000 de clienţi folosesc platforma SOLO pentru a-şi gestiona contabilitatea.

Cele mai citite știri

Exit mobile version