Analize
Stocul de spaţii de retail modern din România va depăşi 4,5 milioane de metri pătraţi în 2024
Stocul de spaţii de retail modern va depăşi în acest an 4,5 milioane de metri pătraţi, stabilind un nou record pentru România, potrivit unui comunicat de presă al CBRE România.
Mai mult de 185.000 de metri pătraţi sunt preconizaţi a se adăuga stocului existent pe parcursul anului curent dacă se iau în considerare doar proiectele aflate deja în construcţie, potrivit raportului special Romania Retail Destinations 2024, lansat de dezvoltatorul imobiliar. Cele mai mari ponderi ale livrărilor sunt concentrate în Bucureşti sau în proximitatea acestuia, urmat de Iaşi, Cluj, Braşov şi Timişoara.
Formatul specializat (parc de retail) este cel preferat de dezvoltatori, lucru care se observă cu uşurinţă atât în viitoarele dezvoltări, reprezentând 95% din totalul formatelor planificate, cât şi la nivelul proiectelor aflate deja în construcţie la nivel naţional, în care este formatul predominant ce urmează a fi livrat. Piteşti este oraşul care va beneficia de cel mai mare proiect aflat în construcţie şi care este programat să fie lansat pe piaţă în această lună, respectiv Argeş Mall, un concept de 52.100 mp GLA (gross leasable area) dezvoltat de Prime Kapital.
Compania menţionează că România îşi susţine poziţia de piaţă atractivă pentru retailerii internaţionali dispunând de avantaje relevante pentru aceştia, cum ar fi: o putere de cumpărare în creştere, un ritm susţinut de consum în sectorul de retail, un apetit constant pentru branduri noi, forţă de muncă educată şi o rată de neocupare a spaţiilor existente foarte scăzută (sub 3% în medie).
Potrivit sursei citate, comerţul online înregistrează la rândul său o creştere anuală constantă, volumul prognozat pentru 2023 fiind de 7 miliarde de euro – ceea ce înseamnă o majorare de 11% de la an la an. În ciuda acestui aspect, segmental ecommerce se confruntă cu propriile provocări cauzate de faptul că unul dintre criteriile importante care îi ghidează pe cumpărătorii afectaţi de fluctuaţiile de preţ este prudenţa.
Companiile continuă să îşi concentreze activitatea pe centre comerciale sau parcuri de retail, vizând deschiderea mai multor magazine, iar românii îşi menţin apetitul ridicat pentru fashion, chiar şi în ciuda provocărilor economice, ceea ce plasează ţara noastră pe lista retailerilor care urmăresc să îşi extindă afacerile la nivel regional. 9 companii noi, în principal din sectoarele de fashion şi food & beverage, au ales să intre pe piaţa românească în 2023, 5 dintre acestea inaugurându-şi primele unităţi în cursul anului trecut. Alte patru şi-au anunţat intenţia de a deschide un magazin sau şi-au asigurat un spaţiu de retail şi se pregătesc de lansarea afacerii, un exemplu în acest sens fiind Happy Bar & Grill, care a comunicat prima unitate în AFI Cotroceni.
În ceea ce priveşte stocul total de retail existent, Bucureştiul se află pe primul loc, cu 1,25 milioane de mp, urmat de Timişoara (218.800 mp), Constanţa (183.600 mp), Braşov (181.000 mp) şi Craiova (175.000 mp). Deşi puterea de cumpărare a clujenilor se situează pe locul 3, după Bucureşti şi Timişoara, municipiul a ieşit în afara top 5 oraşe în ceea ce priveşte stocul modern de retail în condiţiile în care nu a mai înregistrat livrări din 2022, când dispunea de aceeaşi suprafaţă totală de 157.600 mp.
În acelaşi timp însă, Cluj-Napoca are cea mai mare chirie de tip prime pentru centrele comerciale, de 70 euro/mp/lună, după Bucureşti care atinge pragul de 80 euro/mp/lună. Iaşi, Timişoara şi Constanţa raportează valori de 60-65 euro/mp/lună, în timp ce restul oraşelor din analiză se situează la 45 euro/mp/lună.
La finalul anului 2023, centrele comerciale, care sunt considerate formatul tradiţional de retail, revendică la nivelul întregii ţări puţin peste un sfert din totalul suprafeţei noi de ofertă, spre deosebire de formatul parcurilor de retail care reprezintă 73% din suprafaţa nou inaugurată. Apetitul pentru formatul specializat (parcuri de retail) are constant o pondere tot mai mare în cadrul livrărilor anuale şi această tendinţă poate fi observată în cifre începând cu anul 2021, când dezvoltatorii de retail s-au axat cu preponderenţă pe scheme care îndeplinesc trei puncte esenţiale: dimensiuni mici cu potenţial de creştere, uşor de accesat, şi aproape de utilizatorii finali, chiar dacă asta înseamnă în afara capitalei sau a principalelor oraşe regionale.
În acelaşi timp, stocul modern din principalele oraşe continuă să favorizeze formatele de tip centru comercial, în aproape toate oraşele analizate înregistrându-se valori de peste 60% din stoc local. O excepţie notabilă este Oradea, unde parcurile de retail reprezintă 54%, în contrast cu Braşovul, unde centrele comerciale înregistrează cea mai mare pondere, respectiv 94%. În ceea ce priveşte oraşele cu cele mai mari centre comerciale, Bucureştiul are cea mai mare suprafaţă (773.300 mp), de 4,5 ori mai mare decât următorul oraş ca mărime, Braşov (171.000 mp). Urmează Timişoara (170.000 mp), urmată de Cluj-Napoca (peste 123.000 mp), şi Constanţa (118.000 mp), cifre care nu s-au schimbat din 2022.
CBRE Group, Inc este o companie de servicii şi investiţii imobiliare comerciale. Compania are peste 130.000 de angajaţi (incluzând şi angajaţii Turner & Townsend) care deservesc clienţi din mai mult de 100 de ţări.