Bănci
Studiu ING Bank: Unul din doi români nu își permite să economisească din cauza inflației
Unul din cinci români este atent la cumpărăturile efectuate, urmărește reducerile și menține evidența veniturilor și cheltuielilor în mod regulat pentru a se bucura de stabilitate financiară, potrivit unui studiu realizat recent de Ipsos pentru ING Bank. În același timp, 48% dintre români nu își mai permit să economisească din cauza inflației, și doar 11% pun mai mulți bani deoparte pentru a face față unui viitor mai scump, semnalat deja de numeroasele creșteri de prețuri.
Studiul relevă, de asemenea, că doar 24% dintre români sunt interesați de educația lor financiară și caută informații pe internet, în timp ce 57% apelează foarte rar sau niciodată la experți sau consultanți de specialitate pentru a discuta despre situația financiară. Aceste comportamente financiare cauzate de inflație au fost identificate și de Banometru, programul gratuit de sănătate financiară dezvoltat în parteneriat de ING Bank, Asociaţia Educaţie pentru Viaţa Reală (AEVR) și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC). În primele șase luni din 2023, au apelat la Banometru cu precădere persoane care au un venit egal sau mai mic decât cheltuielile lunare, situație cauzată de creșterile de prețuri. Prin urmare, beneficiarii programului nu își mai pot menține același stil de viață cu care erau obișnuiți și caută sprijin în restabilirea echilibrului financiar.
O treime dintre români economisește mai puțin. Investițiile în produse financiare și bunuri materiale nu reprezintă o prioritate
Din cauza creșterii prețurilor, 29% dintre români economisesc mai puțin în conturi sau nu mai economisesc deloc, iar un sfert dintre ei declară că și-au schimbat modul în care strâng sau investesc banii. Aceste cifre sunt confirmate și de evaluarea Banometru, realizată în perioada ianuarie – iunie 2023, potrivit căreia 39% dintre beneficiarii programului nu au un fond de economisire sau nu economisesc deloc și nici nu își planifică sau măsoară bugetul.
Pe de altă parte, investițiile în produse financiare și bunuri materiale nu reprezintă o prioritate pentru mulți dintre români: 58% dintre cei chestionați spun că investesc foarte rar sau deloc în acțiuni / obligațiuni / fonduri mutuale, dar și în proprietăți imobiliare sau obiecte de valoare.
„Impactul inflației crescânde asupra comportamentului de consum este unul complex și de regulă se manifestă cu o anumită inerție. Astfel, sunt de obicei necesare câteva trimestre bune până când consumatorii observă cu adevărat modificarea venitului lor disponibil și încep să își ajusteze consumul. Acesta din urmă este, de asemenea, puternic influențat și de dobânzile în creștere care pe de o parte stimulează economisirea, pe de alta măresc ratele la credite, efectul fiind de asemenea o ajustare a comportamentului de consum. În măsura în care situația aceasta durează o perioadă mai lungă de timp, pot apărea chiar schimbări cvasi-permanente în comportamentul de consum, respectiv economisire. Astfel, atunci când inflația și dobânzile încep să scadă, consumatorii își pot prelungi mult timp comportamentul prudent din perioadele cu inflație ridicată și va fi necesar un timp relativ îndelungat de creșteri salariale reale consistente pentru a reveni la un comportament de consum pre-inflaționist” – Valentin Tătaru, Economist-Șef la ING Bank România.
Românii cheltuiesc mai puțin pe haine, restaurante și călătorii pentru a acoperi creșterea prețurilor
Peste 70% dintre români cheltuiesc mai mult din venitul lor pe alimente/cumpărături zilnice și energie decât în urmă cu cinci ani, iar peste 65% se așteaptă să continue să facă acest lucru și peste cinci ani, potrivit cercetării Ipsos.
Pentru a putea face față inflației, 50% spun că au redus cheltuielile pentru articole vestimentare, dar și pentru resturante/baruri, în timp ce 48% alocă un buget mai mic pentru călătorii.
Evaluarea Banometru arată că imposibilitatea de a menține același stil de viață ca urmare a inflației are impact și din punct de vedere emoțional. Ca rezultat, există un sentiment de frustrare tot mai puternic, dar și o creștere semnificativă a consumului, mai ales pentru cei cu venituri mai mari. Această nouă tipologie de persoane caută sprijinul specialiștilor pentru a-și putea rezolva problemele.