Actualitate

Studiu: Peste 65% dintre companiile din România sunt îngrijorate de riscurile asociate cu Inteligența Artificială

Companiile din România consideră că Inteligența Artificială și Învățarea Automată sunt tehnologiile emergente care vor schimba cel mai mult piața și strategiile de afaceri în următorii ani, arată Studiul asupra transformării digitale comandat de High-Tech Systems & Software (htss), companie de dezvoltare software cu peste 1.000 de clienți în 15 țări.

Chiar dacă Inteligența Artificială este considerată una dintre tehnologiile cu potențial disruptiv asupra mediului de business, aceasta generează o serie de preocupări importante în interiorul companiilor.

Astfel, 71% dintre managerii români sunt îngrijorați că adoptarea de soluții cu Inteligență Artificială ar putea expune companiile la breșe de securitate și conformitate cu privire la protecția datelor. În același timp, 69% dintre manageri sunt preocupați de impactul pe care Inteligența Artificială îl va avea asupra forței de muncă, în vreme ce 67% consideră că adoptarea soluțiilor cu I.A. pot genera provocări tehnice legate de integrare și scalabilitate.

Aspecte negative asociate cu utilizarea mediului cloud

În ceea ce privește preocupările managerilor români asociate cu utilizarea mediului cloud, 72% dintre aceștia se tem de pierderea controlului asupra datelor proprii, în vreme ce 71% sunt preocupați în măsură mare și foarte mare de posibilele breșe de securitate, de fiabilitatea serviciilor și de timpii de nefuncționare care pot duce la afectarea continuității proceselor de business.

 De ce investesc managerii români în procese de transformare digitală?

În 2024, creșterea vânzărilor reprezintă principalul motiv pentru care companiile din România au planificat investiții în procese de transformare digitală (82%). De asemenea,  în topul factorilor motivaționali se mai numără eficiența sporită a proceselor de producție (80%), creșterea calității produselor/serviciilor (80%) și dezvoltarea colaborării între diferitele departamente (80%).

Pe de altă parte, managerii români consideră că principalele dezavantaje ale proceselor de transformare digitală sunt costurile inițiale și de mentenanță (47%), posibilele perioade de nefuncționare a sistemelor digitale (42%), reticența angajaților față de adoptarea noilor tehnologii (39%) și pierderea datelor sau a securității informațiilor (39%).

Principalele arii de activitate digitalizate de companii

 Gestionarea relației cu clienții prin intermediul platformelor digitale reprezintă principala arie de activitate pentru care companiile au investit deja în procese de transformare digitală (40%), urmată de gestionarea stocurilor și procesul de vânzare (37%) și întocmirea și stocarea documentelor în cloud.

În ceea ce privește cele mai de succes inițiative de transformare digitală realizate de companii, 84% dintre managerii intervievați afirmă că sunt mulțumiți de investițiile în întocmirea și stocarea documentelor în cloud, în timp de 83% dintre respondenți declară că investițiile în utilizarea I.A. în analiza datelor de piață și predictivă, precum și cele în dezvoltarea de market place-uri și vânzarea en-gross au produs efectele așteptate.

Cele mai recente știri

To Top