Actualitate

STUDIU: Spaţiile de producţie, tot mai căutate

Posted on

Cererile pentru spaţiile de producţie se află pe o tendinţă ascendentă, acestea reprezentând în primul trimestru al acestui an circa 25% din activitatea de tranzacţionare din România, conform unui studiu realizat de o companie de servicii şi investiţii imobiliare.

Industria auto este lider în ceea ce priveşte creşterea solicitărilor, generând cea mai mare cerere de spaţii de producţie în toată ţara în perioada 2013 – S1 2023, mai exact 56%. La o distanţă considerabilă este urmată de industria de mobilă şi electronice, cu cote de 10% şi, respectiv, 6% din suprafaţa totală închiriată în scopuri de producţie, se menţionează într-un comunicat al companiei CBRE.

„În ultimii zece ani, oferta industrială nouă anuală a urmat o tendinţă ascendentă, iar din 2018 şi până în prezent a înregistrat un volum apropiat sau chiar mai mare de o jumătate de milion de metri pătraţi pe an, un ritm de livrări care a impulsionat stocul industrial modern al ţării să depăşească rapid obiectivele de dezvoltare. Companiile din industria auto au fost în mod constant cei mai activi jucători de pe piaţa industrială din România, urmate de sectoare precum mobilă, electronice, electrocasnice şi FMCG. Piaţa industrială din România este în plină expansiune, cu un potenţial de creştere susţinut şi de factori precum locaţia favorabilă, accesul la infrastructura rutieră şi feroviară şi viitoarele scheme de ajutor de stat”, a declarat Daniela Gavril, head of Research, CBRE România.

Potrivit raportului „Manufacturing 2023”, în ultimii 10 ani, pe lângă producătorii locali, companiile care au ales România pentru spaţii destinate producţiei sunt în principal din Europa şi SUA. Primele cinci ţări de origine ale jucătorilor de pe piaţă după suprafaţa de producţie închiriată în perioada analizată sunt Germania, Italia, România, SUA şi Franţa.

În acelaşi timp, activitatea totală de leasing desfăşurată în zece ani şi jumătate demonstrează că regiunea industrială Vest/Nord-Vest reprezintă un magnet pentru companiile care au nevoie să închirieze un spaţiu de producţie. Regiunea Sud este următoarea pe lista jucătorilor logistici. Cele două sub-pieţe industriale au generat împreună de la jumătate până la întreaga activitate de leasing (în 2017) în perioada 2013 – semestrul I 2023.

La polul opus, zona de Est/Nord-Est a ţării înregistrează cel mai mic procent din suprafaţa închiriată, cu o singură excepţie în 2013 când a reprezentat 14% din suprafaţa închiriată în scopuri de producţie.

Bucureştiul rămâne cea mai dezvoltată regiune industrială şi logistică din ţară şi este singura piaţă care a fost necesar să fie divizată în alte opt sub-pieţe. Pe lângă ponderea de aproape 50% a Capitalei în stocul modern al ţării, la sfârşitul primului semestru al anului 2023, regiunea Vest/Nord Vest este a doua cea mai dezvoltată, cu un sfert din suprafaţa totală închiriabilă, urmată de regiunile Sud, Centru şi Est/Nord-Est.

„Evenimentele istorice recente au modelat piaţa imobiliară, dar şi nevoile şi comportamentele jucătorilor. Pentru a livra o perspectivă completă şi complexă care să contribuie la strategiile viitoare lansăm acest studiu de piaţă amplu folosind informaţiile despre piaţa industrială şi logistică din România pe care le-am adunat în zece ani şi jumătate. (…) Toate datele noastre indică faptul că România are o serie de oportunităţi încă nedescoperite ce pot contribui la dezvoltarea producţiei, ţinând cont de disponibilitatea terenurilor şi de concurenţa limitată. Pe măsură ce piaţa evoluează, abordarea impactului asupra ESG va juca, de asemenea, un rol crucial în menţinerea sustenabilităţii şi a acceptării comunităţii”, a spus Elena Şerban, senior Research Analyst, CBRE România.

Studiul mai semnalează că piaţa industrială din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii zece ani, cu o creştere substanţială a cererii şi ofertei. Conform celor mai recente date, noile livrări de spaţii industriale au înregistrat o creştere de peste două ori faţă de ceea ce se considera stoc modern cu un deceniu în urmă. Sinergia puternică creată de jucătorii industriali şi de retail şi boom-ul comerţului digital au contribuit la creşterea cererii pentru astfel de spaţii.

CBRE Group, o companie listată în Fortune 500 şi S&P 500 cu sediul în Dallas, este cea mai mare firmă de servicii şi investiţii imobiliare comerciale din lume (pe baza veniturilor din 2022). Compania are peste 115.000 de angajaţi care deservesc clienţi din mai mult de 100 de ţări. În România, CBRE deserveşte o gamă diversă de clienţi cu o suită integrată de servicii, inclusiv facilităţi, tranzacţii şi management de proiect; gestionarea proprietăţii; gestionarea investiţiilor; estimare şi evaluare de proprietăţi; leasing imobiliar; consultanţă strategică; vânzări de proprietăţi; servicii ipotecare şi servicii de dezvoltare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version