Actualitate
SUA: 279 milioane de dolari, cea mai mare recompensă oferită vreodată unui informator
Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) a acordat cea mai mare recompensă oferită vreodată unui informator, de 279 milioane de dolari, datorită informaţiilor valoroase oferite de acesta, care au ajutat autorităţile de reglementare în aplicarea legii, transmite News.ro, care citează Reuters.
Autoritatea de reglementare nu a dezvăluit cazul în cauză, în declaraţia sa.
Recompensa este mai mult decât dublă faţă de recordul anterior, în sumă de 114 milioane de dolari, plătit în octombrie 2020.
”După cum arată această recompensă, există un stimulent semnificativ pentru ca avertizorii să ofere informaţii exacte despre potenţialele încălcări ale legii privind valorile mobiliare”, a declarat Gurbir Grewal, directorul Diviziei de aplicare a SEC, într-un comunicat.
Plăţile către avertizori se fac dintr-un fond de protecţie a investitorilor care a fost înfiinţat de Congres şi finanţat în întregime prin sancţiuni monetare plătite SEC de către cei care încalcă legea valorilor mobiliare.
Recompensele acordate avertizorilor pot varia de la 10% la 30% din banii încasaţi, atunci când sancţiunile băneşti depăşesc 1 milion de dolari.
”Asistenţa susţinută a denunţatorului, inclusiv interviuri multiple şi declaraţii scrise, a fost esenţială pentru succesul acestor acţiuni”, a declarat Creola Kelly, şefa Biroului pentru avertizori al SEC.