Actualitate

SUA: Biden a semnat textul de finanţare a statului american validat de Congres, după luni de tensiuni

Posted on

Foto: iStock

Preşedintele american Joe Biden a semnat sâmbătă textul care permite finanţarea statului federal până în septembrie, la câteva ore după adoptarea acestui text de către Congres, punând astfel capăt lunilor de tensiuni în jurul bugetului pe anul 2024, relatează Reuters şi AFP.

„Această lege bipartită pe care tocmai am semnat-o permite guvernului să continue să guverneze, să investească în poporul american şi să ne întărească economia şi securitatea naţională”, a afirmat preşedintele democrat.

Congresul SUA a adoptat sâmbătă un proiect de lege menit să finanţeze guvernul federal până în septembrie şi să împiedice cea mai mare economie a lumii să intre în „shutdown”, paralizia serviciilor sale publice.

Senatorii nu au aprobat proiectul de lege înainte de termenul limită de vineri la miezul nopţii, care ar fi trebuit să declanşeze închiderea. Dar aleşii au convenit în cele din urmă asupra adoptării finale a acestei legi a finanţelor de 1.200 de miliarde de dolari.

Legea va prelungi bugetul SUA până la sfârşitul anului fiscal, pe 30 septembrie.

Acest text de 1.012 pagini, rezultatul unor negocieri foarte dure, conţine măsuri care ar avea repercusiuni puternice în străinătate.

Textul interzice orice finanţare directă din partea Statelor Unite către agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, UNRWA, care a fost în centrul unei controverse de când Israelul a acuzat 12 din cei 13.000 de angajaţi ai săi din Gaza de implicare în atacul mortal al Hamas din 7 octombrie.

Legea conţine, de asemenea, sute de milioane de dolari pentru Taiwan, dar nu eliberează nicio finanţare pentru Ucraina, deoarece pachetul pentru Kiev face obiectul unor negocieri separate.

Cele mai citite știri

Exit mobile version